Piureul este unul dintre cele mai simple preparate culinare. Se face rapid, din câteva ingrediente, însă pentru a obține un preparat perfect, este nevoie să ții cont de câteva trucuri. Ce să adaugi în piure dacă s-a întărit și cum îl poți încălzi, astfel încât să fie din nou pufos și cremos.
Cu cât pare mai ușor de făcut o anumită mâncare, cu atât sunt șanse mai mari să nu iasă așa cum te așeptai. Este și cazul banalului piure de cartofi care, dacă nu ții cont de anumite reguli atunci când îl prepari, poate ieși fad și fără gust. Iată câteva trucuri pentru a obține un piure ca la restaurant!
Citește și: Nu mai pune lapte în piure. Ingredientul secret care îi dă un gust fenomenal
Folosește cartofii potriviți. Cei mai buni cartofi pentru a prepara piure sunt cei albi sau cei pe care îi găsești la săculeț, pe care scrie că sunt pentru fiert. Aceștia au un conținut ideal de amidon pentru a prepara piure din ei. Pot fi fierți întregi, în coajă, sau curățați și tăiați cuburi.
Încălzește laptele pe care îl pui la piure. O greșeală pe care o fac multe persoane este că pun laptele rece peste cartofii fierbinți. Pentru a obține un piure pufos și cremos, laptele trebuie să fie și el fierbinte, iar untul la temperatura camerei sau topit.
Folosește o sită. În niciun caz nu prepara piureul de cartofi cu blenderul sau cu mixerul. Amidonul din cartofi va deveni gumat și piureul va avea o textură cauciucată. Folosește, în schimb, o ustensilă pentru a zdrobi cartofii cât mai fin. Se găsește în orice magazin și arată precum un clește pentru zdrobit usturoiul, dar de dimensiuni mai mari.
Nu mai arunca apa în care ai fiert cartofii. Îți va fi de ajutor mai târziu!
Piureul este genul de mâncare pe care o preparăm pentru a fi servită pe loc. Este dificil să încălzești piureul și să aibă același gust ca atunci când a fost preparat, însă nu este imposibil. De obicei, dacă stă câteva ore, piureul se întărește, se usucă și va căpăta o crustă la suprafață. Pentru a-l face din nou să fie cremos și pufos așa cum este când e proaspăt, poți folosi apa de când au fiert cartofii sau lapte.
Atunci când scurgi cartofii de apă, păstrează o ceașcă pentru mai târziu, mai ales dacă știi că urmează să reîncălzești piureul. Toarnă din această apă peste piure dacă s-a întărit și amestecă bine. Dacă nu mai ai apă, poți folosi lapte. Piureul poate fi reîncălzit la cuptor, la bain marie, direct pe flacăra aragazului sau la microunde.
De asemenea, dacă prepari piure și știi că urmează să îl savurezi mai târziu, fă-l așa încât să aibă o consistență mai lichidă. Amidonul din cartofi va mai absorbi din lapte pe măsură ce trece timpul. Nu uita să acoperi vasul de piure cu folie alimentară, pentru a nu căpăta acea crustă uscată la suprafață.