Ce să nu faci de Sfântul Dumitru 2023. Tradiția pe care să nu o încalci pe 26 octombrie, e mare păcat

Activitățile care aduc ghinion în această zi

Scris de: Daoud Andra

25 Oct. 2023

Ce să nu faci de Sfântul Dumitru 2023. Tradiția pe care să nu o încalci pe 26 octombrie, e mare păcat

Sfântul Dumitru reprezintă una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini. Este marcat în calendar cu cruce roșie, pe data de 26 octombrie și de această zi se leagă numeroase obiceiuri și tradiții. Ce să nu faci de Sfântul Dumitru 2023, dacă nu vrei să atragi ghinionul în viața ta.

Cine a fost Sfântul Dumitru Izvorâtorul de mir

Sfântul Dumitru a trăit la Tesalonic, tatăl său fiind voievod, în vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu. La vremea aceea, creștinii erau persecutați, motiv pentru care Dumitru a fost botezat în secret de către părinții săi, care i-au insuflat și dragostea pentru credință. Când tatăl său a murit, Dumitru a devenit voievod în locul său.

Maximian a aflat că Dumitru era creștin și a poruncit să fie aruncat în temniță și să fie organizate praznice în cinstea zeilor, în toate orașele. Din temniță, Dumitru l-a binecuvântat cu semnul crucii pe Nestor, care a câștigat lupta cu Lie. Când a aflat despre acest lucru, Maximian a poruncit ca atât Dumitru, cât și Lie să fie uciși. Din acest motiv, Dumitru este considerat martir creștin.

Trupul său a fost îngropat în Serbia, dar ulterior a ajuns în Grecia, la Tesalonic, unde se află și în prezent. Din moaștele sale izvorăște mir, motiv pentru care Sfântului Dumitru i se mai spune și Izvorâtorul de mir. Acesta este colectat în duminica de după Sfântul Dumitru și oferit credincioșilor bolnavi, pentru a se vindeca.

Citește și: Ce se dă de pomană de Sfântul Dumitru. Alimentele pe care este bine să le împarți pe 26 octombrie

Sfântul Dumitru 2022
Icoană cu Sfântul Dumitru

Ce să nu faci de Sfântul Dumitru 2023

Există o serie de tradiții, dar și interdicții în legătură cu această sărbătoare. Iată de ce se ține cont în popor!

  • Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, de Sfântul Dumitru nu se muncește. Sunt interzise treburile de orice fel, atât în casă, cât și în curte sau la câmp.
  • În Bucovina, după Sfântul Dumitru nu se mai plantează usturoiul. Se crede că dacă faci acest lucru după data de 26 octombrie, atragi paguba.
  • În ziua de Sfântul Dumitru nu se folosește pieptănul, pentru a nu atrage necazuri.
  • Sărbătoarea de Sfântul Dumitru nu trebuie să te prindă dator. Dacă ai datorii, achită-le înainte de această zi.
  • Nu este bine să folosești cuțitul sau obiecte ascuțite, deoarece Sfântul Dumitru a fost ucis cu sulițe.

Citește și: Rugăciunea puternică de la miezul nopții. Între ce ore să o rostești pentru noroc și sănătate. Face adevărate minuni

Rugăciunea pe care să o spui de Sfântul Dumitru

”Sfinte Dumitru, tu ai fost ales de Dumnezeu şi hărăzit să ocupi funcţia de proconsul, în timpul crudului persecutor al creştinismului, Maximian; lucrul acesta ţi-a îngăduit să poţi veşti cu mai multă uşurinţă şi autoritate cuvântul mântuitor al sfintei Evanghelii. Tu nu te-ai lăsat impresionat nici de promisiunile tiranului, nici de ameninţările lui, ci ai renunţat la orice demnitate lumească pentru a câştigă fericirea veşnică.

Împărţind toate bunurile tale celor săraci ai mers la închisoare cântând cel mai frumos imn de biruinţă al creştinilor: ‘Aleluia.’ Străpuns de sulitele ucigaşilor te-ai asemănat cu Mântuitorul tău răstignit pe cruce. Te rog mijloceşte-mi şi mie harul să gust măcar în parte fericirea pe care o da trăirea sinceră a credinţei. Binecuvântează-mă şi pe mine, că să mă pot împotrivi greutăţilor pe care le întâlnesc în strădania de a-mi apară credinţă.

Citește și: Ce rugăciune se citește în post. Cuvintele puternice fac minuni

Binecuvântează-mă şi pe mine, că să mă pot împotrivi greutăţilor pe care le întâlnesc în strădania de a-mi apară credinţă. Bunul Dumnezeu a răsplătit cucernicia şi dragostea cu care ai îndurat toate suferinţele săvârşind nenumărate minuni cu moaştele tale, care atunci când au fost găsite emanau un parfum plăcut mirositor. Dă-mi şi mie harul să fiu în viaţă o plăcută mireasmă a lui Hristos în mijlocul lumii stricate şi să duc pe cât mai mulţi pe drumul mântuirii prin pildă şi rugăciunea mea. Amin”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.6 7 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *