Ce să plantezi în august în grădină. Legumele care se coc frumos până toamna târziu

Plantele de pregătit la sfârșit de vară
Ce să plantezi în august în grădină. Legumele care se coc frumos până toamna târziu

Luna august este luna perfectă pentru a planta unele legume, exact la timp pentru sezonul vegetației de toamnă. Orice gărdinar pasionat știe când vine vremea potrivită pentru a planta răsadurile. Dacă vrei să afli și tu, urmărește explicațiile și sfaturile ce urmează!

Plantele pe care trebuie să le ai în grădină la toamnă

Cele mai bune legume de plantat în luna august sunt, în general, legumele de sezon rece, cu perioade scurte până la rodire și recoltare. Culturile comune de legume ce se plantează în luna august includ morcovii, spanacul, mazărea, broccoli, ridichile și alte culturi de acoperire de iarnă. Solul cald reprezintă un avans pentru aceste plante, iar temperaturile blânde ale aerului și zilele în care primesc mai multă lumină le ajută să fie gata până la venirea frigului.

Morcov

Morcovii pot fi plantați până la jumătatea lunii august. Poți începe chiar de la jumătatea verii ca să fii sigur că prinzi timpul potrivit. Legumele plantate la începutul lunii august sunt dintre cei mai dulci, mai ales că se coc în zilele mai răcoroase ale toamnei. Unul dintre cei mai potriviți morcovi de plantat în august este morcovul Hercules. Acest morcov portocaliu de tip Chantenay are o aromă foarte dulce, crescând până la aproape 18 cm lungime în doar 65 de zile. Morcovii Hercules plantați la începutul lunii august vor fi gata de recoltare la jumătatea lunii octombrie. Foarte important este să te asiguri că solul este umed până vezi răsadurile. Acest lucru este necesar pentru încurajarea germinării semințelor mici de morcov. Păstrează solul fără buruieni și udă-l profund în mod constant. Un amestec de îngrșământ organic sau chiar compost te va ajuta să ai morcovii mult visați.

Spanac

Spanacul este o legumă pentru vreme rece, fiind foarte greu de recoltat pe timp de vară, pentru că tinde să treacă rapid la sămânță, făcând frunzele rămase mici și cu gust amar. Abia după ce căldura dogoritoare a verii a trecut, poate fi plantat spanacul de toamnă. Spanacul Sun Angel este un soi bun de plantat la începutul lunii august. Aceste plante sunt rezistente la căldură și produc frunze de culoare verde închis. Acest soi este un tip de spanac care poate fi recoltat de mai multe ori dacă frunzele sunt tăiate cu grijă, lăsând rădăcinile intacte. Plantează spanacul până la sfârșitul lunii august, când temperaturile solului sunt sub 24° Celsius. Păstrează solul umed pentru a încuraja germinarea. Spanacul poate fi însămânțat până aproape de momentul înghețării pământului.

Fasole

Fasolea poate fi plantată la începutul lui august pentru a da rod la mijlocul toamnei. Fiind o plantă de vreme caldă, crește foarte bine în solul cald de vară. Fasolea de tip tufiș are tendința de a se coace cel mai repede, făcându-o cea mai bună alegere pentru plantarea în august în climat temperat. Fasolea Provider Bush este un soi bun de plantat în august, fiind tolerante la variațiile de temperatură și produc fasole verde minunată de până la 13 cm. Fasolea plantată la începutul lunii august va ajunge matură la sfârșitul lui septembrie/începutul lunii octombrie. Fasolea are nevoie de temperaturi ale solului mai mari de 15° Celsius pentru a germina. Păstrează fasolea nou plantată umedă în sol până când germinează și încolțește.

Menține solul umed pentru o recoltă bogată

Broccoli

Ca o legumă iubitoare de frig, broccoli poate fi plantat fără grijă vara. Broccoli Green Magic este o varietate excelentă pentru plantarea în august. Acest tip de broccoli este tolerant la căldură și poate fi cultivat mai devreme toamna decât majoritatea soiurilor. Acest broccoli rapid este gata de recoltat în doar 55 de zile, ceea ce înseamnă că o plantare la începutul lunii august ar fi gata la finalul lunii septembrie. Plantele de broccoli cresc cel mai bine atunci când solul este menținut umed până când răsadurile sunt bine stabilite. De asemenea, acestor plante le place să se hrănească cu compost de casă sau îngrășăminte organice calitative.

Salată verde

Salata verde poate fi plantată pe tot parcursul lunii august. Amestecul de salată Baby Leaf este o alegere excelentă pentru salata verde plantată în august. Acest soi cu creștere rapidă are o dată de maturitate de numai 30 de zile, ceea ce înseamnă că o plantare la începutul lunii august este gata pentru prima recoltă la mijlocul lunii septembrie. Ai răbdare, dacă vremea este încă prea caldă, mențineți solul umed până când răsadurile sunt stabilite și utilizează un îngrășământ organic, pe care să îl aplici doar pe sol, și nu pe frunze.

Castraveți

Castraveții sunt o cultură cu creștere rapidă care poate fi însămânțată la începutul lunii august pentru o recoltă de toamnă. Castravetele Green Dragon Burpless este o alegere bună pentru plantarea în august. Acest tip este gata mai repede și este, de asemenea, mai rezistent la frig decât majoritatea celorlalte tipuri de castraveți. Aroma este dulce, iar castraveții au o durată de ajungere la maturitate de doar 50 de zile. Castraveții au nevoie de umiditate, așa că udă-i constant.

Ridichi

Ridichiile sunt cultura cu cea mai rapidă maturizare, chiar mai rapidă decât salata. Ridichea Cherry Belle este o alegere excelentă pentru plantarea în august. Acest soi cu polenizare deschisă are un ciclu de maturizare foarte rapid, durând doar 20 de zile până la recoltare. Ridichiile pot fi plantate în orice moment al lunii august, dar este recomandat să fie însămânțate după ce a trecut cel mai intens val de cldură. Înainte de plantare, tratează solul cu compost de casă.

Mazăre

Mazărea crește cel mai bine în condiții de vreme mai răcoroasă, fiind o plantă de început de primăvară sau toamnă. Mazărea Sugar Prince este o varietate excelentă pentru plantare în luna august datorită rezistenței lor la mucegaiul praf. Această mazăre englezească are o durată de maturitate de 70 de zile. Aceasta va fi gata la sfârșitul lunii octombire dacă este plantată la mijlocul lui august. Mazărea va avea, de asemenea, nevoie de spalieri de sprijin pentru a se cățăra. Păstrează cultura bine udată, însă doar la bază, nu și pe frunze.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.8 6 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *