Vine căldura, varza murată e pe terminate, însă mirosul persistă în butoi. Pentru a spăla bine butoiul de varză, pentru a rămâne fără miros de varză, avem câteva soluții eficiente pentru tine. După cum știi, butoaiele de plastic, ca și cele de lemn, împrumută mirosurile, astfel devin foarte greu de eliminat.
Din fericire, există o serie de substanțe naturale, pe care le ai în casă, care te vor ajuta cu succes să elimini orice miros de varză murată.
În momentul în care s-a golit butoiul de varză/murături şi ai aruncat moarea, se spală bine cu apă caldă și detergent de vase, apoi se limpezește bine cu apă rece ( în mai multe rânduri ), apoi se umple cu apă fiartă în care se pune oțet, 1 litru de oțet la 3 litri de apă. Soluția de oțet se lasă 1-2 zile în butoi, cu capacul pus. După cele două zile, butoiul se spală bine și se opărește din nou, după care se păstrează în balcon sau în curte, fără capac, ca să „circule” aerul.
Știm cu toții că bicarbonatul de sodiu este adesea folosit pentru a elimina mirosurile din diferite încăperi, din frigider sau cuptorul cu microunde. Și în cazul eliminării mirosului de varză murată din butoiul de plastic, bicarbonatul este o soluție eficientă. Cum se procedează:
Zațul de cafea este o altă soluție eficientă de a absorbi mirosurile, în general. Pentru a elimina mirosul de varză murată, din butoiul de plastic, uite cum poți proceda:
Pe vremuri, în lipsă de alte metode, ziarele se foloseau adesea pentru a elimina mirosuri din dulapuri, din diverse recipiente sau chiar din hainele de piele. Pentru a elimina mirosul de varză murată, cu ajutorul unui ziar, uite cum poți proceda: