Nu știi ce să mai gătești? Ei bine, noi îți propunem să faci un piure. Acest preparat delicios este bine-venit în orice perioadă a anului, indiferent dacă afară este cald sau frig. Este dificil uneori să prepari bunătăți pentru familia ta, însă cu acest preparat nu ai cum să dai greș. Ce trebuie să faci ca să iasă ca la carte? Află în rândurile ce urmează care este secretul celui mai bun piure de cartofi.
Nu mai ai nimic de mâncare acasă? Ei bine, nu dispera! Noi îți propunem ceva simplu și delicios: piureul de cartofi. Dacă acest preparat, însă, îți ridică probleme, nu trebuie să te îngrijorezi.
În continuare, îți vom oferi câteva îndrumări despre cum să-l gătești ca la carte. Membrii familiei tale se vor linge pe degete după ce îl vor gusta. Absolut toată lumea te va lăuda la final.
Mai întâi de toate, trebuie să iei câțiva cartofi. Îi cureți, îi speli, îi tai și îi pui la fiert într-o cratiță. După ce s-au fiert, îi scurgi de apă și îi pisezi, fără să adaugi nimic.
Acum, pui câteva bucăți de unt, dar nu pe toate deodată, ci pe rând. Amesteci şi încorporezi treptat produsul, după care adaugi puțină smântână lichidă și amesteci bine.
Ulterior, presari sare, după gust. La final, iei o tavă și adaugi tot conținutul. Deasupra razi parmezan. Separat, într-un castron, torni lapte și adaugi puțin miez de pâine. Amesteci foarte bine și torni compoziția obținută peste piure. Introduci tava la cuptor, la foc mediu, până se formează o pojghiță arămie. Spor la treabă și poftă bună!
Te-ar mai putea interesa și Trucul gospodinelor iscusite pentru cel mai pufos piure. Ce trebuie să adaugi în apa în care fierb cartofii, de fapt!
Te-ar mai putea interesa și Care sunt, de fapt, cei mai buni cartofi pentru piure cremos și pufos. Detaliul știut doar de marii bucătari, așa iese ca la restaurant!