Ce să pui peste cartofii noi, înainte de a-i băga la cuptor. Așa vei obține un gust senzațional, rețeta te va cuceri pe loc

Vor avea o crustă crocantă și delicioasă

Scris de: Daoud Andra

02 Jun. 2023

Ce să pui peste cartofii noi, înainte de a-i băga la cuptor. Așa vei obține un gust senzațional, rețeta te va cuceri pe loc

Cartofii noi au apărut deja în piețe și sunt ideali pentru a prepara o garnitură delicioasă și savuroasă. Dacă vrei să aibă o aromă deosebită, iată ce trebuie să pui peste cartofii noi, înainte de a-i pune la cuptor! Așa vor avea un gust desăvârșit, iar rețeta va cuceri întreaga familie.

Ce condimente să pui peste cartofii noi atunci când îi gătești

Nimic nu se compară cu o porție de cartofi noi, aromatizați și rumeniți la cuptor. Indiferent că îi prepari pe post de garnitură sau pentru a-i servi ca atare, cartofii noi au nevoie de câteva ingrediente pentru a căpăta un gust nemaipomenit. Cea mai simplă și la îndemână metodă este să îi pregătești la cuptor, astfel încât să iasă crocanți și să nu fie deloc uleioși când îi servești.

Pentru a obține o garnitură delicioasă, ai nevoie de: condimente, ierburi aromatice, usturoi și un ingredient care va face cartofii să aibă o crustă crocantă, delicioasă. Este vorba despre parmezan, pe care îl poți presăra pe deasupra cartofilor sau îl poți amesteca cu celelalte ingrediente.

Citește și: Cartofi noi cum nu ai mai mâncat vreodată. Rețeta care te va cuceri. E secretul de top al marilor bucătari

Cum să faci cartofi noi la cuptor

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi noi (este ideal să fie cât mai mici)
  • 1 legătură mărar verde
  • sare
  • piper
  • 1 linguriță boia dulce
  • 1 linguriță rozmarin uscat sau o crenguță verde
  • 3-4 linguri parmezan ras
  • 2 linguri ulei
  • un cub de unt
  • 2-3 căței de usturoi

Citește și: Ce se întâmplă dacă bagi cartofii în frigider, de fapt. Greșeala majoră

Mod de preparare:

Se spală cartofii bine, folosind apă rece și partea aspră a buretelui de vase. Cartofii noi nu se vor curăța de coajă, ci doar se va îndepărta pământul de pe ei. Se taie cartofii în jumătăți sau sferturi, în funcție de cât de mari sunt.

Se pun cartofii într-o tavă și se adaugă peste ei: sare, piper, boia dulce, rozmarin, unt topit, ulei și usturoiul tocat mărunt. Se amestecă bine, astfel încât condimentele să fie distribuite uniform pe suprafața cartofilor. La final, se adaugă parmezanul ras peste cartofi și se dă tava la cuptor. Se verifică după aproximativ 30 de minute, cu o furculiță, pentru a vedea dacă sunt gătiți la interior.

Citește și: Secretul celor mai buni cartofi prăjiți. Un celebru bucătar a dezvăluit metoda prin care ies perfecți. Nu o să te mai saturi de ei

Când cartofii sunt moi în interior și rumeniți la exterior, înseamnă că sunt gata. Parmezanul a format o crustă crocantă pe suprafața cartofilor, făcându-i delicioși. Se adaugă mărar proaspăt tocat peste ei și se servesc alături de salată proaspătă, sos sau friptură.

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7.4 13 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Când scăpăm de vortexul polar. De când se opresc ninsorile și cresc din nou temperaturile
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a...
E ULUITOR cum arată! Demi Moore afişează o siluetă de invidiat la cei 61 de...
Acuzații DURE la adresa lui Honorius Prigoană. Un om foarte rece, închis și deloc prietenos....
Imagini tulburătoare! Ce a găsit Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale de 17 ani i-a...
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut...
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Visurile și aspirațiile zodiilor de foc sunt pe cale să se îndeplinească începând de astăzi...
Energia pozitivă îmbrățișează Berbecii și alte 3 zodii pentru un succes răsunător mâine 24 Noiembrie
Analiză astrologică: Cum influențează alinierea planetară săptămâna aceasta destinul zodiilor
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se...
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva:...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *