Shaorma, cu gustul său inconfundabil și combinațiile de arome, este o mâncare de stradă iubită în întreaga lume. De regulă, acest preparat conține ingrediente bogate în calorii, grăsimi și sare, ceea ce înseamnă că poate crește riscul de obezitate, hipertensiune arterială și alte probleme de sănătate. Dar există un secret pentru a face shaorma mai sănătoasă și cu mai puține calorii.
Shaorma cu de toate poate să conțină și 1.000 de kilocalorii, însă rețeta de bază nu depășește 400 de kilocalorii, diferența fiind dată de adaosuri precum sosurile de maioneză sau cartofii prăjiți. Iată câteva detalii de care să ții cont și care te pot ajuta să mănânci shaorma cu mai puține calorii:
Sosurile
Majoritatea sosurilor servite cu shaorma conțin cantități semnificative de ulei, zahăr sau alte ingrediente bogate în grăsimi. O opțiune mai sănătoasă ar fi să cereți mai puțin sos sau chiar să renunțați complet la acesta. În schimb, puteți adăuga condimente precum ierburi aromatice, castraveți murați sau lămâie pentru a da gust shaormei.
Lipia
Lipia folosită în shaorma conține adesea o cantitate considerabilă de calorii și carbohidrați. Dacă vrei să reduci aportul de calorii, poți cere o lipie integrală sau poți opta pentru o shaorma în care carnea și legumele sunt servite fără lipie.
Cartofii prăjiți
Cartofii prăjiți sunt o altă sursă majoră de grăsimi și carbohidrați în shaorma. Dacă îți plac și nu vrei să renunți la ei, poți opta pentru o jumătate de porție. Sau în loc de cartofi prăjiți poți opta pentru legume cum ar fi roșii, castraveți sau ardei copți.
Alegerile pe care le faceți în privința ingredientelor din shaorma pot avea un impact semnificativ asupra aportului caloric și nutrienților. Limitându-vă la lipie, carne și legume precum castraveți murați, salată verde, roșii și varză, veți obține o opțiune mai sănătoasă și cu mai puține calorii.
Dacă ți-e poftă de shaorma, iată o rețetă pe care poți să o prepari rapid, având total controlul ingredientelor și al caloriilor:
Ingrediente pentru 2 porții:
Preparare: Taie pulpele de pui, adaugă boia, sare și amestecă. Prăjește carnea fără ulei, preferabil pe o tigaie tip grill. Prepară sosul din iaurt grecesc, usturoi pisat, mărar sau condimente din ierburi uscate și puțină zeamă de lămâie. Amestecă sosul, apoi unge lipia cu cantitatea dorită. Dacă dorești, poți unge lipia cu puțin hummus. Adaugă varza, roșia, ardeiul gras și carnea. Peste ele mai pune puțin sos de usturoi, adaugă ceapa și castraveții. Rulează strâns lipia și pune-o pe o tigaie grill încălzită. Delicios!
Vezi și Pizza cu blat din dovlecei. Rețeta de pizza dietetică fără făină, fără drojdie