Ritualurile religioase dedicate celor trecuți în neființă reprezintă o parte esențială a tradițiilor creștin-ortodoxe, aducând împreună familia, prietenii și comunitatea pentru a cinsti memoria celor dispăruți. Parastasele, cunoscute și ca pomeni, sunt organizate la intervale specifice de timp după deces, având un rol profund spiritual în cultura ortodoxă. Aceste ritualuri reflectă credința conform căreia sufletul continuă să existe și după moartea trupului, iar rugăciunile și pomenirile pot contribui la iertarea păcatelor celui decedat și la mântuirea sufletului său.
Conform învățăturilor bisericești, moartea nu reprezintă un final absolut, ci o separare temporară a trupului de suflet. Creștinii ortodocși cred că, în momentul morții, trupul se întoarce în pământ, iar sufletul își începe călătoria spre Dumnezeu. Acest moment este simbolizat prin textul biblic din Ecclesiastul 12, 5-7, care afirmă că „trupul trebuie să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu Care l-a dat“. Astfel, indiferent de statutul social sau de bogăție, fiecare persoană va fi judecată în funcție de faptele sale.
Deși cei care au plecat din această lume nu mai pot contribui direct la mântuirea lor, legătura dintre cei vii și cei morți continuă. Rolul de a purta de grijă sufletului decedatului este preluat de familie, care organizează parastase și rugăciuni în numele acestuia. De-a lungul vieții, oamenii își îngrijesc sufletele prin rugăciune, post și pocăință, însă, după moarte, aceste responsabilități sunt transferate apropiaților.
Citește și: Ce se scrie în acatist. Cum se face, ce trebuie să treci pe foaia care ajunge la preot și cum te poate ajuta
Parastasul este o slujbă de pomenire a celui decedat, organizată în diferite momente după moarte, și reprezintă un mijloc prin care cei vii își mențin în amintire persoana dispărută. Slujbele sunt ocazii de rugăciune colectivă pentru sufletul răposatului, cerându-se iertarea păcatelor acestuia și mântuirea sa. Aceste pomeniri nu sunt doar simple tradiții culturale, ci au o profundă semnificație religioasă. Ele reflectă credința ortodoxă că rugăciunile celor vii pot ajuta la ameliorarea suferințelor sufletului în viața de dincolo.
Prima pomană, organizată la trei zile după deces, este cunoscută sub numele de „pomana de trei zile“ și coincide adesea cu ziua înmormântării. Aceasta are o semnificație specială în tradiția ortodoxă, deoarece amintește de Învierea lui Iisus Hristos, care a avut loc în a treia zi după răstignire. Prin această pomană, cei vii își exprimă speranța că sufletul celui decedat va fi mântuit prin puterea Învierii Domnului.
În cadrul pomaniei de trei zile, este obișnuit să se pregătească felurile de mâncare preferate ale celui răposat. Această practică derivă din credința populară că sufletul se poate bucura de mâncare în viața de dincolo. Totuși, Biserica recomandă ca mâncarea să fie de post în cazul în care pomenirea are loc în timpul unei perioade de post religios.
O altă tradiție des întâlnită la pomana de trei zile este ritualul tămâierii casei de către preot. Acesta binecuvântează locuința, rostind rugăciuni pentru sufletul decedatului și stropind cu agheasmă. La final, preotul rostește formula „Dumnezeu să-l/să-o odihnească“, la care cei prezenți răspund în cor. Această ceremonie se încheie de obicei cu o masă la care participă toți cei prezenți la înmormântare, inclusiv preotul.
Există, de asemenea, numeroase obiceiuri locale legate de pomenile de după înmormântare. În unele regiuni, de exemplu, se obișnuiește ca groparului să i se dea o găină sau un cocoș viu peste mormânt, ca ofrandă pentru sufletul celui decedat. Această practică nu are o bază religioasă, ci este mai degrabă un obicei popular, inspirat de mitologia tradițională, în care găina sau cocoșul sunt considerați călăuze ale sufletului în lumea de dincolo.
După prima pomenire de la trei zile, următoarea mare slujbă de pomenire are loc la nouă zile după deces. Parastasul de nouă zile este considerat un „parastas mic“ în comparație cu cele de la 40 de zile sau un an, însă are o semnificație spirituală deosebită. În tradiția ortodoxă, cifra nouă simbolizează cele nouă cete îngerești, iar parastasul de nouă zile reflectă rugăciunea colectivă pentru ca sufletul răposatului să fie primit în rândul îngerilor.
În cadrul acestui parastas, rudele duc la biserică o lumânare, colivă, colaci și vin, alături de un pomelnic cu numele celui decedat. De asemenea, pot fi organizate mese pentru familie și apropiați, în amintirea celui dispărut. Ritualul de la nouă zile poate avea loc fie la biserică, fie direct la cimitir, în funcție de preferințele familiei și de discuțiile avute cu preotul.
Citește și: Ce flori se duc la înmormântare. Mesajul special pe care îl ascund
Există perioade în calendarul bisericesc în care nu este permisă organizarea parastaselor, deoarece acestea ar umbra bucuria unor mari sărbători creștine. De exemplu, în duminicile de peste an, parastasele nu sunt permise, deoarece duminica este ziua Învierii și trebuie să fie o zi de bucurie, nu de doliu. Alte perioade în care parastasele sunt interzise includ cele douăsprezece zile dintre Nașterea și Botezul Domnului, Postul Mare și intervalul dintre Sâmbăta Floriilor și Duminica Tomei.