Mimi nu are nevoie de prezentare, fiind una dintre cele mai cunoscute vloggerițe și influencerițe din România. Tânăra a intrat în atenția tuturor datorită conținutului pe care îl are pe social media. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Ego.ro, ea ne-a dezvăluit ce secrete are atunci când vine vorba despre cum arată.
Mimi ne-a mărturisit că are un metabolism foarte bun, astfel că s-a menținut mereu la 41 sau 42 de kilograme. Cu toate acestea, cunoscuta vloggeriță preferă să ducă un stil de viață sănătos și să își gătească singură:
“Am un metabolism foarte bun, nu pot să spun că este meritul meu faptul că sunt așa cum sunt. Pur și simplu nu am avut niciodată mai mult de 41, 42 de kilograme. Așa sunt eu construită, am arderile foarte rapide. În același timp, nici nu pot să spun că mânânc dulciuri de dimineața până seara și nu mă îngraș. Personal, fac tot posibilul să evit zahărul, sunt adepta unui stil de viață sănătos, îmi gătesc singură, evit pe cât posibil tot ce poate să dăuneze organismului, citesc ingredientele de pe tot ce consum. Asta nu înseamnă că nu mai consum, câteodată, fast food, sucuri sau zahăr, dar moderat. Totul trebuie să fie într-un echilibru.”
Totuși, vloggerița ne-a dezvăluit că preferă să nu consume anumite alimente care nu sugerează un stil de viață sănătos, însă nu își oprește poftele. Aceasta se mai răsfață, din când în când, cu anumite bucate delicioase:
“Nu am periode de timp în care nu consum anumite alimente, pur și simplu prefer să nu consum lucrurile care nu sunt bune pentru organism. Dacă vreodată mi se face poftă de o gogoașă care este foarte plină de zahăr, dar bună la gust, nu o să îmi refuz asta pentru că, până la urmă, suntem pe Pământ pentru un timp limitat și nu îmi place să îmi trăiesc viața cu limitări.”
Mai mult, Mimi ne-a vorbit despre o perioadă din viața ei, în care s-a luptat cu aneea. Tânăra a specificat că a renunțat la produsele care au lactoză. Ba chiar, ea s-a ferit și de zahăr. Totuși, ea le recomandă tuturor să se intereseze în cazul în care vor să scape de o anumită afecțiune:
“Eu, personal, nu sunt de acord cu medicamente care îți fac bine pe o parte și rău pe alta. Chiar dacă am avut acnee, am evitat să consum medicamentele care mi-au fost recomandate de dermatologi, cum ar fi pastilele pentru hormoni sau antibioticele care distrug flora intestinală pentru că eu o am destul de sensibilă. Având această sensibilitate la stomac, mi-am extins orizontul către tot ce înseamnă remedii naturiste. Nu pot să spun că mi-am vindecat 100% acneea cu remedii naturiste pentru că, sincer vorbind, cel mai mult m-au ajutat tratamentele cosmetice.
Pe lângă asta, eu am renunțat de tot la ce înseamnă lactoză. Nu consum, în general, foarte multă lactoză, mențin totul la minim. În același timp, am evitat foarte mult zahărul, în special în perioada în care aveam acnee severă. Acum am început să mai consum zahăr pentru că acneea mea a dispărut și mă simt în siguranță ca să îl mănânc. Înainte, când știam că mă poate afecta, evident că mă abțineam. Într-adevăr, există mai multe scheme de tratamente naturiste pe care le poți aplica când ai acnee.
Dar fiecare caz de acnee este diferit și nu pot să zic că un anumit lucru funcționează pentru că organismul meu este diferit de organismul tuturor. Poate că la mine este pe bază de alimentație, la altcineva pe bază hormonală. Există plante pentru absolut orice afecțiune. Fiecare om, dacă are o problemă, trebuie să se intereseze: “De ce am treaba aceasta? Cum o pot rezolva?”. Nu există o pastilă sau un tratament minune pe care putem să îl luăm toți. Dacă ești leneș, clar o să ai boala asta până când nu o să mai fii. Nu există să îți treacă pentru că ai auzit de un remediu minune la TV.”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu