Îți adori pisica și nu te despărți niciodată de ea. Toarcerea ei te liniștește și îți place să fii tot timpul alături de ea, chiar și atunci când dormi adânc? Ei bine, orice iubitor de feline te poate înțelege perfect. E aproape imposibil să reziști unui astfel de animăluț. Dar ce se întâmplă, de fapt, atunci când dormi cu pisica în pat. Iată ce spun specialiștii!
Prezența unui animal de companie aproape de tine are, desigur, un efect liniștitor. Adori să dormi cu pisica ta în pat, dar oare este o idee bună?
Bruno Chomel, profesor de medicină veterinară la Universitatea Davies din Statele Unite, și Ben Sun, oficial de sănătate publică din California, au efectuat câteva cercetări pe această temă.
Astfel, aceștia au ajuns la concluzia că nu este bine să dormi cu pisica în pat, deoarece te poți alege cu diferite boli, alergii, paraziți și alte bacterii. De asemenea, te mai poți trezi și cu diferite zgârieturi.
Așadar, dormitul cu animalul tău de companie este extrem de tentant, dar este total nerecomandat. Prin urmare, este de preferat să eviți să dormi cu animalul tău de companie pentru a preveni problemele de sănătate.
Dacă avertismentele menționate mai sus nu sunt suficiente pentru tine, trebuie să iei în calcul și următoarele aspecte:
Citește și De ce pisica nu vrea să se uite în ochii tăi. Mesajul pe care-l transmite, de fapt!