Adrian Nartea, al cărui succes a venit o dată cu lansarea serialul ”VLAD”, a devenit ușor unul dintre cei mai apreciați bărbați din România. Nu doar prin prisma talentului actoricesc, dar și datorită calităților sale fizice, deloc de trecut cu vederea. Fost manechin, Adrian Nartea a mărturisit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că niciodată nu a avut încredere deplină în calitățile sale, cu atât mai mult, nu s-a considerat niciodată un bărbat frumos.
Cu toate că îl recomandă o sumedenie de calități, Adrian Nartea nu s-a văzut niciodată un bărbat frumos, atractiv, ci a avut nevoie ca cei din jur să-i insufle această încredere în sine. S-a întâmplat în timpul filmărilor pentru serialul ”Vlad”, când oamenii din echipa lui l-au sfătuit să
interacționeze mai mult cu prietenii virtuali, lucru care i-a adus o mai mare stimă de sine.
”De când filmam în ”VLAD”, m-au sfătuit oamenii să fiu mai activ pentru că îmi crește automat contul pe Instagram, pe Facebook și pe Tik Tok, deci ar fi păcat să nu fac asta. Pentru că în marketing, lucrurile astea se numesc KOL (nr. Key Opinion Leader) și în momentul în care ești vedetă sau persoană publică devii un KOL, iar brand-urile de obicei vor să aibă niște oameni prin care să anunțe lucruri, să anunțe beneficii și tot felul de lucruri de genul acesta. Într-adevăr, în paralel facem și treaba asta, dar încerc să o fac cât se poate de natural și cât se poate de ale mele”, ne-a declarat actorul, completând că, în familia lui, el a devenit cel care își dorește anumite instantanee și mai puțin soția lui, Alina.
”La mine este diferit. Pentru că Alina nu vrea să fie pozată, ea nu prea vrea să apară. Nu știu de unde norocul ăsta. Chiar este un noroc, să știi. Am fost și la plajă acum și de multe ori văd prieteni, soți care fac poze. În schimb, la mine, eu nu sunt pretențios la poze. Aș putea spune că inversat. Că eu vreau poze. Dar Alina îmi face o poză, eu sunt mulțumit și gata, la revedere. Toți cu care fac content sau care îmi fac mie poze vin și mă întreabă dacă îmi place, dar eu nu mă uit. În proporție de 80%, nu mă uit la cum arăt”, ne-a explicat Adi Nartea.
Ce-i drept, știe să stea la pozat, ajutându-l din acest punct de vedere și perioada în care a fost manechin și a făcut mai multe campanii pentru diferite brand-uri.
”Pe lângă treaba asta am și ideea că dacă eu stau să mă uit la poză, intru deja în zona aia că vreau altfel. De obicei, cele mai bune fotografii sunt primele. De obicei. Ca în viață. Primul lucru pe care l-ai ales este întotdeauna cel mai bun. Pentru că, dacă stai să începi să reglezi urechea asta, să reglezi părul, cămașa, te duci în lucruri artificiale și nu mai este nimic natural. Cele mai frumoase fotografii sunt alea instantanee, alea primele”, a mai completat actorul.
Cu toate acestea, i-a fost greu să-și conștientizeze aspectele fizice și să accepte laudele celor din jur. În schimb, nici nu a avut parte de vreo nesiguranță atunci când a venit vorba de camerele de filmat.
”Cred că a fost o inconștiență mai mult. Pe bune. Care a crescut. Pentru că eu niciodată, și acum este confesiune, niciodată nu m-am crezut un bărbat frumos, un bărbat atractiv. Toate lucrurile astea au venit din stânga și din dreapta. Și toată lumea mă întreba cum de nu cred asta, să mă uit în jur. Dar nici acum nu pot să zic, dar văzând reacții zic că așa o fi. În felul ăsta, cred că am fost scutit de tracul ăsta de camere”, a mai povestit Adi Nartea, completând că singurele momente când are mari emoții sunt atunci când trebuie să vorbească în direct, în fața unui public numeros.
”În schimb, în momentul în care prezint evenimente și știu că am 3000 de oameni audiență și este un eveniment corporate sau sală, unde dacă ai bâlbâit o silabă e nasol, atunci e presiunea milioanelor de ochi și atunci vreau să fie perfect. Ca și la teatru. Trebuie să repeți 3 luni de zile ca să dai o oră și 45 de minute un produs perfect”, a subliniat el.
Toate acestea s-au dus în clipa în care a debutat pe scena teatrului, când a conștientizat faptul că nu este nici timp, nici loc, să aibă trac sau vreo temere.
”Cu mâna pe inimă îți spun că a fost pentru prima dată când am văzut cât de bine poate să funcționeze dorința de a face ceva. Adică cât de motivat am fost de la un anumit punct în colo, în punctul în care am crezut 100% în proiect. Când aveam 20 de minute libere, luam textul și îl repetam. Făceam tot felul de artificii de memorat textul, cât să am exercițiul celor care au absolvit facultatea de Teatru pentru că eu nu am făcut Teatru, eu am făcut Actorie-Film, eu nu am făcut UNATC-ul. De asta pentru mine a fost mega greu”, a mai completat Adrian Nartea pentru EGO.ro.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu