Cafeaua este băutura cu care mulți oameni își încep ziua. Fie că o bei pentru că îți place gustul sau pentru a-ți da energie, simplă sau cu lapte, dacă face parte din rutina ta zilnică, mai mult ca sigur îți este dificil să stai fără ea. Ce se întâmplă dacă renunți brusc la cafea? Modificările care au loc în corpul tău.
Despre efectele pozitive și negative ale consumului de cafea s-a vorbit constant. Dacă ai decis să elimini cafeaua din rutina ta zilnică, indiferent de motiv, trebuie să știi la ce să te aștepți. La fel ca alte produse, cafeaua poate crea dependență. Dacă ești obișnuit să bei cafea zilnic, este posibil să experimentezi anumite stări atunci când încetezi să o mai consumi. Iată la ce să te aștepți!
Cafeaua îngustează vasele de sânge din creier, iar atunci când încetezi să o mai consumi, aceste vase de sânge se dilată. Crește fluxul de sânge din creier, motiv pentru care poți experimenta dureri de cap. Acestea apar până când corpul se adaptează la schimbarea produsă de eliminarea cafelei.
Citește și: Ingredientul surpriză care face cafeaua mai cremoasă și fină. E combinația perfectă pentru un gust demențial
Deși poate părea o contradicție, deoarece cofeina întreține starea de agitație, lipsa ei se poate manifesta mai evident. Mulți oameni care renunță la cafea se simt anxioși și stresați, mai ales dacă erau obișnuiți să o consume în combinație cu zahăr.
Din cauza cortizolului secretat atunci când renunți la cafea, se poate schimba și aspectul pielii. Acest hormon de stres dilată porii și contribuie la producția de sebum. Tenul poate fi mai gras și pot apărea puncte negre, coșuri sau chiar semne ale îmbătrânirii premature a pielii.
Citește și: Pur și simplu genial! De ce să pui boabe de cafea în mașină. Efect nebănuit, te scapă de o mare problemă
Dacă vorbim despre un sevraj provocat de lipsa de cofeină, pot apărea stări de greață. Din cauza acidității crescute din stomac, pot avea de suferit și dinții. Aceștia vor fi mai sensibili și mai predispuși la probleme.
Corpul are nevoie de timp pentru a se adapta la schimbări, motiv pentru care poți experimenta stări de amețeală atunci când acestea sunt bruște. Acestea pot dura până la 10 zile, după care organismul se va adapta.
Cafeaua te face să fii mai activ și să dai mai mult randament. Din acest motiv, atunci când renunți la ea, scade nivelul de adrenalină și pot apărea dificultățile de concentrare. După câteva zile, corpul va învăța să funcționeze și fără cofeină.