Carmen Iohannis a atras admirația publicului cu ajutorul ținutelor sale la fiecare apariție în spațiul public. Eli Lăslean, este creatoarea de modă în care Prima Doamnă își pune toată încrederea, iar aceasta a oferit detalii exclusive pentru Playtech Știri despre colaborarea sa de lungă durată cu soția lui Klaus Iohannis.
Acum ceva timp, Carmen Iohannis a atras admirația atât a profesorilor, cât și a elevilor. Profesoara de engleză a strălucit într-o rochie albastră perfect croită.
Astfel, Eli Lăslean a dezvăluit detalii despre rochia extrem de elegantă, de culoare albastră, pe care Carmen Iohannis a îmbrăcat-o la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, cu ocazia ceremoniei de deschidere a anului școlar.
”Materialul rochiei este bumbac cu elastan, material de foarte bună calitate. Dar, eu în general cumpăr materiale de import, din fibre naturale”.
Prima doamnă a României a fost admirată atât de eleve, cât și de internauții cusurgii, care au apreciat, culoarea ținutei și modelul clasic, adecvat pentru un astfel de eveniment.
Eli Lăslean a dezvăluit în exclusivitate pentru Playtech Știri că a colecționat toate hainele pe care le-a creat în cei șapte ani de colaborare cu Carmen Iohannis. Aceste ținute au fost purtate de profesoara de engleză la diverse evenimente importante, inclusiv în străinătate.
”Aceste rochii sunt piese unicat și nu le vând. Toate ținutele pe care le-am creat până acum pentru doamna Carmen Iohannis, și sunt în jur de 50, le-am păstrat, nu am vândut niciuna dintre ele. Unele sunt la dânsa, altele sunt la mine.
Ținutele le fac din suflet, am o colecție întreagă. Poate că, la un moment dat, voi face o expoziție, mă mai gândesc. Refac însă adesea același model de rochie, pentru clientele care îl doresc, însă doar după ce îl poartă pentru prima dată doamna Carmen Iohannis”, a mai spus creatoarea de modă pentru playtech.ro.
Designerul Eli Lăslean afirmă că prețurile pentru creațiile sale nu sunt exagerate, ba chiar uneori sunt mult mai accesibile decât te-ai aștepta, având în vedere calitatea acestora, inclusiv a materialelor importate.
Te poate interesa și: Eli Lăslean, despre cea mai grea rochie pe care a făcut-o pentru Carmen Iohannis: “Nu a fost chiar simplu”. Ce spune despre ținutele Primei Doamne: “Sunt foarte accesibile” VIDEO EXCLUSIV
”Realizez ținute la prețuri accesibile. Sunt foarte apreciată de clientele mele. Deși fac lucruri elegante, lucrate frumos, uneori clientele au emoții, chiar vin cu gândul că cine știe ce prețuri ar găsi la mine. Dar, sunt prețuri absolut normale, accesibile, unele chiar mici, în raport cu calitatea materialelor”,a mai declarat Eli Lăslean.