Oamenii au văzut pe foarte multe produse din comerț logo-ul cu o broască verde: pe batoane de ciocolată, pe cutii de ceai sau pe eticheta bananelor. Ce semnifică broasca de pe etichetele produselor? Simbolul a creat panică printre români deoarce mulți au crezut că este vorba de produse cu adaos de făină sau pudră proteică din insecte.
Comisia Europeană a aprobat până în prezent patru insecte spre consum: viermele galben uscat/viermele de făină, lăcusta călătoare, greierele și larva gândacului de bălegar. Noi reglementări au generat o serie de informații false, mai ales în mediul online.
„Eticheta cu insectele în mâncare, făină de greiere, colorant gândaci roșii, etc. Lidl are foarte multe, mai ales la dulciuri. Nu cumpărați produse care conțin atrazină: compusul care produse modificări hormonale severe la adolescenți. Substanța este un erbicit care modifică sexul. Evitați produsele brand Rainforest Alliance”, este un mesaj care circulă pe internet.
Foarte mulți oameni au început să caute adevărul deoarece s-a răspândit rapid zvonul conform căruia pentru adaosul de făină sau pudră proteică din insecte ar fi un mic desen, de culoare verde, ce ilustrează o broască de pădure.
„A început să circule un zvon legat de sigla Rainforest Alliance cu broasca. Analfabeții o văd ca pe un gândac și zic că asta e dovada prezenței insectelor în alimente. NU, nu sunt gândaci la LIDL. Nici măcar sub forma de făină”, este un alt mesaj venit să clarifice situația pe rețelele de socializare.
Broasca, în realitate, reprezintă certificatul Rainforest Alliance, un semnal pentru consumatori care arată că produsul este prietenos cu planeta și cu muncitorii agricoli. Programul de certificare Rainforest Alliance operează în 74 de țări și spune că promovează sustenabilitatea în varii domenii: de la silvicultură la turism.
Chiar dacă programul de certificare Rainforest Alliance este finanțat în principal din donații și filantropie, unele companii plătesc o mică taxă pentru dreptul de a pruta sigla. Simbolul acesta a devenit în urmă cu mai bine de 35 de ani un simbol internațional al durabilității.
În anul 2015, o investigație a celor de la BBC, a scos la iveală faptul că lucrătorii de pe terenurile indiene de ceai, aprobate de Rainforest Alliance, trăiau în locuințe proaste și primeau salarii extrem de mici. De asemenea, s-au găsit dovezi că în plantații lucrează și copii. Organizația a recunoscut atunci că procesul său de audit a fost imperfect. Ulterior s-a produs decertificarea unei proprietăți de ceai, reducând acei factori care duc la exploatarea copiilor prin muncă și îmbunătățind condițiile de locuit.
Cele mai recente cercetări se concentrează asupra fermelor care aprovizioneazaă cu produse cum sunt ceaiurile Lipton și ananasul Dole. Alte mărci care poartă simbolul broscuței sunt Taco Bell, Clif Bar sau Naked Juices.