Ce semnificație aparte au sărbătorile de iarnă pentru Alex Gavrilescu, arhitectul de la „Visuri la cheie”. „Cel mai frumos lucru a fost când s-a născut primul copil, apoi când a venit al doilea” EXCLUSIV

Arhitectul Alex Gavrilescu nu locuiește cu mama fetițelor sale

Pe Alex Gavrilescu lumea îl știe mereu cu zâmbetul pe buze și extrem de optimist atunci când vine vorba de o lucrare în cadrul emisiunii ”Visuri la cheie”, însă viața arhitectului nu este tocmai roz. În perioada sărbătorilor, când este un tăvălug de emoții, pentru Alex Gavrilescu este o luptă înterioară. Pe de-o parte se bucură de lucrurile minunate care i s-au întâmplat în preajma Crăciunului, pe de altă parte suferă că nu o  mai are lângă el pe cea are i-a dat viață. Cu toate acestea, Alex Gavrilescu declară în exclusivitate pentru EGO.ro că pentru el, Crăciunul continuă să fie asociat cu mama lui și mirosul de cozonac pe care aceasta îl făcea.

”Mama, miros de cozonac și lista era completă”

Înainte de a pleca din țară, în Spania, acolo unde locuiește mama fetițelor sale, Alex Gavrilescu a povestit despre ce înseamnă această perioadă din an pentru el, dar și cum are de gând să o sărbătorească. Ce a ieșit vedeți în interviul de mai jos.

EGO.ro: Cum arată sărbătorile de iarnă ideale?

Alex Gavrilescu: Trebuie să fie alături de familie, să fie cu liniște, să fie cu voie bună, să nu exagerăm cu mâncatul și să ne bucurăm mai mult de noi, între noi.

Cum vei sărbători Crăciunul și Revelionul anul acesta?

Sper din suflet, de Crăciun, să ajung în Valencia, la cele mici, la fete, iar de Revelion să fiu undeva într-un loc exotic, poate în Madeira.

Ce înseamnă aceste sărbători pentru tine?

Este momentul când ne aducem aminte de noi, ne apropiem de noi, mai mult decât de obicei.

Citește și: Cine este arhitectul Alex Gavrilescu de la Visuri la cheie. Puțini știu despre drama care i-a marcat viața

Ce tradiții de Crăciun și Anul Noi respecți cu sfințenie?

Grea întrebare. Cred că diferă de la perioadă la perioadă. Ce respect în acest moment- liniștea mea, dorința de a fi aproape de cei dragi și de a fi cu inima mai deschisă (n.r. râde). Acestea sunt tradițiile mele.

Cum arătau aceste sărbători în copilărie?

Foarte multă zăpadă. Ori eram eu mic și mi se părea zăpada mare. Altfel, mama, miros de cozonac și lista era completă.

Alex Gavrilescu a sărbătorit Revelionul în avans alături de colegii lui de la Pro Tv

Dar care este cel mai frumos lucru de care ai avut parte în preajma sărbătorilor?

Au fost două. Primele sărbători de iarnă când se născuse primul copil și apoi cel când a venit al doilea (nr. râde).

De ce nu ar trebui să rateze lumea momentul tău de la PROtevelion?

Pentru că a bubuit bucuria în mine și aș vrea să o împărțiți cu mine.

Citește și: Alex Gavrilescu și-a negociat rolul din ”Încă două lozuri”. Ce pariu a pus cu Dragoș Bucur: „Stau cu mine în casă” VIDEO EXCLUSIV

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *