La câteva luni după ce și-a renovat complet casa, Dorian Popa s-a ocupat și de curte. De când s-a încălzit vremea, artistul s-a ocupat în detaliu de amenajarea spațiului exterior, iar recent a terminat renovările. Cum arată acum locul de relaxare și câți bani a scos din buzunar.
De când a început să posteze conținut în mediul online, Dorian Popa își ține la curent fanii cu tot ce face. Artistul a investit mare parte din banii câștigați de-a lungul timpului în imobiliare, iar pentru casa în care locuiește a băgat adânc mâna în buzunar.
Chiar dacă locuința este relativ nouă și a fost construită în urmă cu câțiva ani, artistul a simțit nevoia constant să îi aducă îmbunătățiri. Astfel, după despărțirea de Claudia Iosif, Dorian a dat un nou suflu locuinței sale. A început cu renovarea interioară, în urmă cu câteva luni, iar apoi a venit momentul să se ocupe de spațiul exterior.
Artistul a scos din buzunar câteva zeci de mii de euro pentru a face curtea să arate precum cele din filmele americane. Dorian a ales doar materiale de calitate și a refăcut piscina, terasa și spațiul de lângă piscină. Artistul are amenajată în curte și o bucătărie de vară, un loc pentru grătar și loc de luat masa, unde se poate relaxa alături de prieteni când este cald afară. Palmierii și plantele exotice fac ca întreg spațiul să arate ca un mini resort de lux.
În paralel cu lucrările la propria locuință, Dorian Popa supraveghează și șantierul de la Hâtz Residence, cartierul rezidențial pe care îl construiește lângă București. Artistul a povestit recent cum a fost păcălit de unul dintre oamenii cu care lucra și a pierdut 15.000 de euro.
”Am avut parte de o țeapă de 15.000 de euro. Am primit telefonul în care mi s-a spus: ‘Dorian, îmi cer mii de scuze. Nu mai pot continuă lucrarea. M-am blocat din diferite motive cu banii. Am blocat și banii pe care tu mi i-ai achitat în avans… Am blocat banii. Nu mai pot continuă lucrarea. Nu știu ce să zic, te rog, iartă-mă’.
Am vorbit cu fratele constructorului, care mi-a spus că se întâmplă ceva de natură emoțională, că este o problema mai serioasă și de sănătate. Și primesc un telefon – n-o să vă spun de la cine – și aud în felul următor: ‘Bă, Jonule, vezi că cutarescu care are să-ți dea ție hâtz, Jonule, și-a luat Audi A6’.Când am auzit, mi s-a tăiat respirația. Întrebarea a fost: păi, ok, câți bani îți dorești înapoi? Mi-am dat seama că nu voi vedea niciodată suma întreagă sau poate am greșit. Poate ar fi trebuit să cer suma întreagă. Am cerut nici mai mult nici mai puțin de 250 de milioane care la ora actuală însemnau vreo 5.500 de euro”, a spus artistul, într-un filmuleț postat în mediul online.