Leo Dumitru este celebru în mediul online și a apărut la numeroase emisiuni, printre care “Vorbește lumea” și “Neatza cu Răzvan și Dani”. Acesta, care mereu le prezintă fanilor săi preparate delicioase, ne-a dat câteva sfaturi pentru masa de Paște, în exclusivitate pentru Ego.ro. Se pare că putem încerca un sos absolut delicios, care nu o să ne facă să petrecem mult timp în bucătărie pentru a-l prepara.
Leo Dumitru îi sfătuiește pe români să recurgă la preparate gătit încet, căci, deși ne aflăm într-o perioadă de scumpiri, mâncarea care necesită mai mult timp este cu mult bun gust. De asemenea, el a punctat că putem încerca preparate tradiționale, care pot să fie modificate puțin:
“Mâncarea mea preferată de Paște este drobul. Nu îl fac eu, o pun pe mama să îl facă de fiecare dată, nu mă pricep foarte bine. Ce să mai mâncăm, tot felul de preparate cu un mic twist. Poate să încercăm niște sosuri diferite la friptura de miel, poate o friptură de miel gătită mai lent. Am observat că oamenii, de când cu scumpirile acestea, se feresc să gătească mai încet, ca să nu consume mai multă energie. Eu le zic că mâncarea cu foarte mult bun gust necesită mult timp de gătire.”
Citește și Greșeala care strică friptura de miel. De asta devine ațoasă și tare
În cazul în care ne dorim să încercăm lucruri noi de Paște, Leo Dumitru are o rețetă delicioasă de sos. Tot ce trebuie să facem este să combinăm zeama lăsată de mielul pe care îl punem la cuptor cu zahăr, amidon și apă:
“Am făcut de curând friptura de miel, că tot am menționat-o anterior. I-am făcut un sos din sucul pe care îl lasă friptura în tavă. Dacă pui friptura de miel cu niște legume pe lângă, ea lasă o zeamă în tavă. Mai târziu, o poți transforma cu puțin amidon într-un sos delicios. Toată aroma din miel ajunge în sosul respectiv, este absolut delicios. Practic, combinăm toată zeama rezultată prin coacere cu niște zahăr, puțină apă, puțin amidon. Îl lăsăm să scadă, să se omogenizeze și atât. E foarte ușor.”
De asemenea, Leo Dumitru i-a încurajat pe români să mănânce bucate tradiționale. Totuși, cei care nu reușesc să gătească sau nu se pricep la acest lucru, pot să comande câteva produse pentru a nu întâmpina probleme în bucătărie:
“Îmi place foarte mult mâncarea tradițională. Am o serie în care mai critic anumite lucruri, spre exemplu răcitura. Piftia nu îmi place neapărat și o critic. Dar, în general, îmi plac mâncărurile tradiționale. Îi încurajez pe oameni să mănânce în continuare și să păstrăm tradiția, să ne păstrăm identitatea de români. Susțin foarte mult lucrul acesta. Trebuie să mâncăm în continuare sarmale, salată de boeuf până nu mai putem, asta ne definește pe noi, până la urmă. Dacă chiar suntem niște persoane extrem de ocupate sau dacă nu ne pricepem în bucătărie, putem, cu siguranță, să comandăm. Sunt multe persoane care fac la comandă mâncăruri tradiționale și putem să ne ușurăm viața așa. Cred că o să lansăm și de Paște Leonacul meu, adică cozonacul meu. A avut succes de Crăciun. Deci, da, putem să și comandăm dacă nu vrem să ne aruncăm în bucătărie.”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu