Cătălin Măruță, unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori TV de la noi, a vorbit recent despre începuturile carierei sale. Deși nu are studii în domeniu, soțul Andrei a reușit, prin ambiție și perseverență, să ajungă un nume important în industria media de la noi. Iată ce studii are de fapt Cătălin Măruță și din ce își câștiga banii înainte să lucreze în televiziune.
În toamna aceasta se împlinesc 16 ani de când Cătălin Măruță prezintă emisiuni la Pro TV. Înainte de ajunge în trustul care l-a consacrat, Măruță a lucrat la TVR 2, ca prezentator al emisiunii ”Tonamatul DP 2”.
Prezentatorul în vârstă de 45 de ani a urmat cursurile Facultății de Drept și s-a angajat la radio încă din timpul studenției. Primul lui job în televiziune a fost la TV Super Nova. Apoi, în urma unor probe, a ajuns la Televiziunea Română, la Trupa DP 2. În paralel, Cătălin Măruță lucra la postul de radio Activ FM.
În perioada cât a lucrat la TVR, el a prezentat mai multe emisiuni. A fost chiar și coprezentator al selecției naționale pentru Eurovision 2006, alături de Luminița Anghel și a moderat dezbaterea de după selecție. Pentru o scurtă perioadă de timp, în 2005, Cătălin Măruță a avut și o colaborare cu Realitatea TV ca prezentator al emisiunii ”Trezește-te la Realitate cu Măruță”, potrivit Viva.
Ulterior a devenit prezentator al emisiunii Tonomatul DP2, iar din toamna anului 2007 este prezentatorul emisiunii de divertisment La Măruță.
Cătălin Măruță a vorbit despre începuturile carierei sale în radio și televiziune în cadrul unui interviu pentru paginademedia.ro.
”Eram elev şi apoi student şi puneam muzică la petreceri, mă jucam de-a DJ-ul, îmi imaginam că sunt la radio şi vorbesc cu publicul. Ceea ce până la urmă s-a întâmplat.
Am lucrat în mai multe radiouri! Apoi am mers la un casting la TVR 2, unde se căutau tineri. Am fost selectat şi eu, alături de mai mulţi, şi nu sunt singurul dintre ei care a rămas în televiziune.
La TVR 2, ambiţia şi energia mea m-au făcut să devin gazda emisiunii „Tonomatul DP 2”, după câţiva ani de „TrupaDP2”. Anii au trecut repede, parcă ieri s-a întâmplat totul. De profesat (în domeniul în care a finalizat studiile n.r.), am făcut-o când a fost perioada de practică.”, a declarat prezentatorul TV.
Cătălin Măruță își amintește și acum cu emoție de prima ediție a emisiunii pe care o prezintă de 16 ani, despre care spune că a fost ”una dintre cele mai bine pregătite”. Persiunea unui nou început a fost colosală, iar așteptărilepe măsură.
Citește și: Cum arăta Cătălin Măruță pe vremea când era elev. Imagini rare cu prezentatorul Pro TV din copilărie
”Da, a fost una dintre cele mai pregătite emisiuni, tocmai pentru că era prima. Aşteptam cu nerăbdare să fie gata platoul ca să putem începe emisiunile. S-a lucrat până în ultimul moment.
Împreună cu echipa mea, am căutat idei şi invitaţi inediţi, moduri diferite de a-i aborda, de a pune întrebări. Am repetat de mai multe ori în platou, testând variante de intrare, de salutare a publicului.
A fost o ediţie în care am invitat mai multe surori: au fost Monica şi Gabriel – Cheeky Girls şi Denisa şi Raluca de la Bambi. A fost o emisiune cu presiune mare, ne doream un start bun şi a fost unul foarte bun”, a mai spus Măruță.
Pe lângă emisiunea de la Pro TV, Cătălin Măruță realizează, în fiecare săptămână, şi un podcast, pentru canalul propriu de YouTube, intitulat „Acasă la Măruţă”. Până acum a adunat peste 130 de episoade, cu personalităţi din showbiz, dar nu numai.