Lia Olguța Vasilescu este primarul orașului Craiova. S-a născut la data de 18 noiembrie 1974, în Craiova. În anul 1997, aceasta a absolvit Facultatea de Litere și Istorie din Craiova, specializarea româno-italiană, apoi Colegiul Național de Apărare (2001). Șase ani mai târziu, a obținut un doctorat în Sociologie la Universitatea București.
Foarte puțini români știu că, înainte de a ocupa un scaun în Parlament, Lia Olguța Vasilescu a fost jurnalistă la cotidianul „Cuvântul Libertății”.
În 1997, la scurt timp după absolvirea facultății, aceasta s-a angajat în presă, ocupând funcția de redactor. Ulterior, a fost promovată, fiind numită șefa secției de investigații a publicației.
Citește și Ce studii are Mihai Albu, de fapt. Meseria neașteptată pe care trebuia să o practice
În anul 1999, Lia Olguța Vasilescu a devenit redactorul-șef al cotidianului „Cuvântul Libertății”, însă a renunțat la presă în 2000, pentru un loc în Parlament. Din 2020 și până în prezent este primarul orașului Craiova.
Iată cum arată CV-ul Liei Olguța Vasilescu. Studii și specializări:
1997 – Facultatea de Litere şi Istorie a Universităţii din Craiova, specializarea Română-Italiană;
2001 – Colegiul Naţional de Apărare, seria a X-a;
2007 – Doctor în sociologie la Universitatea din Bucureşti.
Burse de studii în Italia, Danemarca, Belgia.
Activitate profesională:
1997 – 1998 – Redactor cotidianul „Cuvântul Libertăţii” din Craiova;
1998 – 1999 – Şef Departament Investigaţii-Anchetă, „Cuvântul Libertăţii”
1999 – 2000 – Redactor şef adjunct, „Cuvântul Libertăţii”, redactor TVR Craiova;
2000 – 2008 – Deputat de Dolj (funcţii deţinute în această perioadă: secretar Comisia pentru regulament, preşedinte Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport);
2008 – iulie 2012 – Senator de Dolj, preşedinte Comisia pentru Egalitate de şanse;
2009 – Lector asociat Universitatea de Vest din Timişoara.
2012 – 2016 – Primar al Municipiului Craiova
2016 – decembrie 2016 Primar al Municipiului Craiova
2016 – 2017 – Deputat de Dolj
2017 – 2018 – Ministru al Muncii si Protectiei Sociale din Romania
2020 – prezent – Primar al orașului Craiova.
Funcţii într-un partid politic:
1991 – Membru fondator Partidul România Mare;
1993 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare, Dolj;
2000 – 2004 – Purtător de cuvânt PRM şi Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare;
2004 – 2007 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare;
2008 – 2010 – Secretar Executiv PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj;
2010 – 2012 – Şef Departament PSD, Purtător de cuvânt al Departamentelor PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj.
2013-prezent-Vicepreședinte PSD la nivel național
2012-prezent-Președinte PSD Craiova.
Funcţii, activităţi internaţionale:
2000 – 2004 – Membru în delegaţiile Parlamentului României la: Parlamentul European; Adunarea Parlamentară a OSCE; Adunarea Parlamentară a Uniunii Europei Occidentale.
2004 – 2008– Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale – Membru;
2008 – prezent – Membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Indonezia, China, Belgia.