Cuvintele polisemantice ocupă un loc aparte în vocabularul limbii române. Multe dintre cuvintele pe care le folosim în limbajul de zi cu zi au această calitate de a căpăta noi sensuri, în funcție de context. Ele îmbogățesc vocabularul, alături de neologisme. Ce sunt cuvintele polisemnatice, potrivit definiției, și cum le putem folosi în diferite contexte. Cu ce sunt diferite de omonime, cu care multă lume le confundă.
Unele cuvinte au calitatea de a avea mai multe sensuri, în funcție de context. Ele pot fi folosite în diverse expresii și locuțiuni, pentru a denumi acțiuni sau realități dintre cele mai diverse. Cuvântul ”polisemantic” vine din limba greacă, fiind compus din ”polus” (mai multe) și ”sema” (semne).
Cuvintele pe care le utilizăm cel mai des în comunicare sunt polisemantice. Ele ajută la construirea unor expresii, însă nu toată lumea știe că se numesc așa. Pe de altă parte, cuvintele care au un singur sens se numesc monosemantice. În această categorie intră termenii tehnici, științifici sau specializați din anumite domenii.
Citește și: Cuvintele din limba română cel mai greu de pronunțat. Nu poți să le rostești nici din 5 încercări
Unele verbe foarte des utilizate, precum ”a bate” sau a ”a face” sunt printre cele mai cunoscute cuvinte polisemantice. Acestea au un sens propriu, de bază, dar și alte sensuri secundare, atunci când sunt folosite în expresii sau locuțiuni. Iată câteva exemple în acest sens!
Citește și: Singura propoziție din limba română care conține numai vocale. Are doar cinci cuvinte
Citește și: Singurele cuvinte românești care nu pot fi traduse în nicio altă limbă. Le-ai folosit de foarte multe ori
De multe ori, se creează confuzie între cuvintele polisemantice și omonime. Ambele noțiuni se referă la cuvinte cu sensuri multiple, motiv pentru care pot fi ușor încurcate între ele. Spre deosebire de cuvintele polisemantice, omonimele sunt cuvinte care au aceeași formă, dar sensuri diferite. Și accentul poate fi diferit, dar și scrierea. Din acest motiv, există două subcategorii: omografe și omofone.
Polisemanticele au sensuri relativ apropiate, în timp ce omonimele denumesc realități care nu au nicio legătură una cu alta. Un exemplu în acest sens este cuvântul ”bandă”, care este folosit fie pentru a ne referi la banda de lipit, fie la un grup de hoți, fie la porțiuni de pe șosea destinate câte unui sens de mers.
Alte exemple de omonime: