Cezara Cristescu a început să se facă remarcată pe social media încă de când se afla la o vârstă fragedă, iar acum se numără printre cei mai urmăriți influenceri din noua generație. Totuși, aceasta s-a gândit ca, pe viitor, să facă și altceva. În exclusivitate pentru Ego.ro, tânăra ne-a dezvăluit ce planuri are.
Cezara Cristescu și-a deschis un cont de YouTube la 12 ani, iar acum are foarte mulți urmăritori pe toate platformele de social media. Tânăra își dorește să activeze în această zonă și pe viitor, astfel că se gândește să devină managerul altor influenceri peste câțiva ani pentru a ajuta numeroși oameni să ajungă cât mai departe:
“Am stat foarte mult să mă gândesc la asta! Nu mă văd făcând altceva, mi se pare că job-ul acesta mi se potrivește mânușă! Deja îl practic de aproape 9 ani. Anul acesta se fac 9 ani de când sunt în social media! La 12 ani am zis să îmi fac cont de YouTube și de atunci viața mea nu a mai fost la fel! M-am gândit la o chestie, am acumulat foarte multă informație de-a lungul timpului!
De când eram micuță am învățat singură, dar și alături de echipa pe care o am acum! Sunt foarte mulți oameni care și-ar dori să fie în postura mea, dar care nu au know-how-ul. Mă gândesc să dau mai departe chestia asta, poate la un nivel mic pentru început! Pot să încep prin a fi manager-ul altor influenceri, să îi ghidez în zona aceasta! Am experiența din spate, am lucrat și am luat contact cu diferite persoane.”
Citește și: Cezara Cristescu, despre Selly și Buzz House: „Foarte rar îl vedem pentru că este haos!” VIDEO EXCLUSIV
În plus, Cezara Cristescu își dorește să le dezvăluie oamenilor tot ce a făcut și a funcționat pentru a ajunge cunoscută. În prezent, ea joacă și în filmul “Buzz House”, alături de alți creatori de conținut. Aceasta a punctat că este necesar ca toți cei care își doresc să ajungă în această industrie să fie pasionați de ce fac:
“Mi se pare extrem de tare că pot să merg să le zic: “Uite, eu asta am făcut și a funcționat! Hai să vedem cum pot să te ajut pe tine!”. Și eu, la rândul meu, am fost ajutată de foarte mulți oameni! Atunci când o să fiu mai mare, mi s-ar părea frumos să le dau oamenilor toate lucrurile mai departe, mai ales celor care își doresc să ajungă cât mai sus!
În plus, trebuie să li se potrivească, să aibă o sclipire în fața camerei și să le placă ceea ce fac! Eu pe asta mă bazez! Nu vreau ca influencereala să devină un job mandatory, vreau să rămână la bază pasiunea! Asta este cel mai important! În orice hobby, spre exemplu pictatul sau dansatul, trebuie să existe pasiune! Poți să faci un brand în jurul acestei pasiuni, dar este necesar să te trezești dimineața și să spui: “WOW! Ce îmi place job-ul meu!”.”
Video: Mihai Robu