Irina Fodor a anunțat cine sunt cele două echipe care au ajuns în marea finală de la America Express 2023. Una dintre cele trei echipe rămase ân competiție a aflat că le-a adus ghinion cuferele obținute, astfel a părăsit competiția.
A început numărătoarea inversă spre finala America Express – Drumul Aurului. În cea de-a 39-a ediția a reality-showului, Irina Fodor a pus în jos trei cufere care au avut puterea de a schimba soarta unei echipe. Concurenții rămași în „lupta” pentru un loc în Marea Finală au luptat cu toată forța lor pentru a nu ajunge pe ultimul loc.
Din nefericire, Irina Fodor le-a dat vestea că nu este o cursă pentru ultima șansă, ci una pentru eliminare. Astfel, ediția cu numărul 40 a fost una cu emoții întinse la cote maxime.
Perechea ce nu a fost în posesia niciunei cutii și a intrat, automat în Marea Finală a fost cea compusă din Andreea Bălan și Andreea Antonescu.
„Cred că e o performanță. Mai ales că suntem primele fete în finală, după foarte mulți ani. Credem că finala o să fie super tare”, a declarat Andreea Bălan.
Citește și – Țările în care se va desfășura următorul sezon America Express. Producătorii au făcut marele anunț
Ulterior, Irina Fodor a deschis cuferele celorlalte două echipe. Atât cutia echipei Cătălin Scărlătescu – Doina Teodoru, cât și a echipei Cătălin Bordea – Nelu Cortea au fost de aur.
Așadar, echipa eliminată a fost cea formată din Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu. Marea Finală America Express va fi jucată între Andreea Bălan – Andreea Antonescu și Cătălin Bordea – Nelu Cortea.
În cele trei curse anterioare, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au obținut două cufere deoarece au ajuns pe ultimul loc. Norocul nu a fost însă de partea lor, iar una dintre cutii ascundea figurina roșie, care le-a adus eliminarea chiar înainte de Marea Finală America Express.
„Chiar dacă finalul acesta nu e cel mai drăguț, suntem o echipă și la bine și la mai puțin bine”, a spus Cătălin Scărlătescu.
Telespectatorii pot urmări finala emisiunii America Express duminică, pe data de 26 martie 2023, pe Antena 1. Marele premiu este de 30 000 de euro, iar Irina Fodor va înmâna cecul către echipa câștigătoare.