Gospodinele din România încep să pună varza la murat pentru iarnă la sfârșitul lunii octombrie, când temperaturile scad. Există o credință populară conform căreia persoanele care pun legume la murat pe data de 26 octombrie, în ziua Sfântului Dumitru, vor obține murături extrem de gustoase, care nu se vor înmuia. Dacă te pregătești pentru a umple cămara cu bunătăți, îți arătăm pașii pentru ca varza să fie numai bună pentru sarmalele de Crăciun.
Alegerea verzei
Varza pentru murat trebuie să fie din recolta de toamnă, varză mare, românească, cu frunză subțire. Nu trebuie să aibă cotoarele și nervurile foarte groase. Căpățânile de varză trebuie să fie ușor plate în zona cotorului.
Pregătirea verzelor
Varza se curăță și se spală. Primele 2-3 foi de la fiecare căpățână de varză se îndepărtează. De asemenea, cotoarele se crestează cu un cuțit pentru a pătrunde saramura în interiorul verzei.
Pregătirea butoaielor
Butoiul poate fi din plastic, prevăzut cu un robinet la bază pentru a vântura saramura mai ușor. Dar pot fi folosite și recipiente mai mari de sticlă în care se vor pune verze potrivite ca mărime. Fie că este din plastic sau din sticlă, recipientul trebuie opărit cu apă fiartă și spălat foarte bine, să fie cât mai bine igienizat. Varza se strică ușor, dacă butoiul este murdar și plin de resturi din anii trecuți.
Pe fundul butoiului se așază cimbru, bețe de mărar, boabe de piper negru, boabe de porumb și 2-3 gutui. Printre verze și deasupra verzelor se pun crenguțe de cimbru, țelină felii, rădăcini de hrean, morcovi. Pentru o conservare trainică, poți pune și câteva crenguțe de busuioc. Acesta împiedică apariția floarei în zeama de varză.
Pregătirea saramurii se face cu cântarul în față, la fiecare litru de apă se adaugă 25-30 de grame de sare grunjoasă neiodată. Dacă aveți de preparat o cantitate mai mare de saramură, puteți calcula 500 grame de sare la 10 litri de apă.
După ce toate verzele sunt acoperite cu apă, se introduce un furtun prin care se pritocește sau se vântură varza. Dacă butoiul este prevăzut cu robinet, scurgeți saramura într-o oală, o vânturați cu o lingură, apoi o turnați înapoi în butoi. Apoi se pun două scândurele din mesteacăn curat și o greutate care să țină verzele presate în saramură. Acest proces se repetă zilnic în primele două săptămâni. După această perioadă, butoiul cu varză se mută într-un loc răcoros, precum în pivniță sau cămară, și mai vânturați zeama din când în când.