Cine a fost Matusalem, omul care ar fi trăit 969 de ani. Ce apare în Biblie despre el, relatări fabuloase

Este posibil ca strămoșii noștri să fi putut trăi atât de mult? Explicațiile specialiștilor.
Cine a fost Matusalem, omul care ar fi trăit 969 de ani. Ce apare în Biblie despre el, relatări fabuloase

Matusalem este unul dintre personajele emblematice din Vechiul Testament, cunoscut în special pentru longevitatea sa excepțională. Potrivit textelor sacre, el ar fi trăit incredibil de mult, atingând vârsta de 969 de ani. Matusalem se trăgea din ”neamul lui Adam”, primul om creat de Dumnezeu. Iată cine a fost de fapt Matusalem.

Cine a fost Matusalem, omul care a trăit aproape 1000 de ani

Matusalem este menționat pentru prima dată în Geneza, în Vechiul Testament din Biblie. Conform Genezei 5:21-27, el a fost fiul lui Enoh și bunicul lui Noe. Iată ce spune Biblia despre Matusalem:

„Și a trăit Enoh o sută de șaizeci și cinci de ani și a născut pe Matusalem. Și, după ce a născut pe Matusalem, Enoh a trăit trei sute de ani și a născut pe fii și pe fiice. Și toate zilele lui Enoh au fost trei sute de șaizeci și cinci de ani. Și s-a înălțat Enoh la Dumnezeu și a dispărut; căci l-a luat Dumnezeu.”

Citește și: Care este cel mai lung cuvânt din Biblie. Foarte puțini știu ce semnifică

Potrivit Sfintei Scripturi, Matusalem a fost cel mai longeviv dintre oameni și asta deoarece Adam, primul om, ar fi trăit 930 de ani, Seth 912, iar Enoh „numai” 365.

„Matusalem a trăit o sută optzeci şi şapte de ani şi atunci i s-a născut Lameh. După naşterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani şi apoi a murit”, Facere 5, 25-27.

Era posibil ca oamenii să trăiască în sute de ani?

Întrucât Matusalem este cunoscut drept cel mai longeviv dintre oameni, potrviti Vechiului Tetament, în limbajul uzual a apărut expresia „vârstă matusalemică”, atunci când facem referire la persoane care trăiesc până la vârste înaintate.

Citește și: Cel mai vechi oraș din lume. Cum este menționat în Biblie, ascunde o semnificație specială

Longevitatea lui Matusalem, așa cum este prezentată în Biblie, a stârnit multe dezbateri. De-a lungul timpului, mulți au încercat să explice dacă oamenii acelor vremuri puteau trăi atât de mult. Unii considerau că, de fapt, strămoșii noștri nu ar fi calculat anii la fel ca noi și din acest motiv apăreau aceste vârste. Potrivit acestor teorii, Matusalem ar fi trăit 80 de ani, nu 969 cum scrie Biblia. Însă dacă am aplica aceeași teorie și lui Enoh, ar însemna că acesta ar fi avut 5 ani când s-a născut fiul său, Matusalem.

De ce trăiau strămoșii noștri atât de mult. Explicațiile teologilor

Iermonarhul Serafim Rose explică în cartea sa „Cartea facerii, crearea lumii noi şi întâiul om” cum era posibil ca oamenii acelor vremuri să trăiască până la vârste atât de înaintate. Teologul ortodox spune că după potopul lui Noe, speranța de viață a oamenilor a scăzut mult mai mult, apropiindu-se de media pe care o cunoaștem astăzi.

”Ştim că, până în vremea lui Noe, s-a întâmplat ceva extraordinar cu neamul omenesc. Se spune că toţi Patriarhii Vechiului Testament de până atunci au trăit un număr uimitor de ani: Adam a trăit 930 de ani, Mathusala a trăit 969 de ani, alţii au trăit 900 sau 800 de ani. Oamenii de azi ar putea zice: «Asta e o exagerare, o greşeală, o prostie». Dar aproape fiecare Patriarh a trăit la fel de mult… Numai după Noe (care a trăit 950 de ani, dintre care 600 înainte de Potop) durata vieţii omului începe să scadă… De ce?

Lumea, chiar înainte de Noe, era un loc cu totul diferit; iar lumea de dinaintea căderii lui Adam, încă şi mai mult. Înainte de Noe nu i se îngăduise omului să mănânce carne; omul trăia cu verdeţuri, iar animalele de pe pământ erau blagoslovite să mănânce verdeţuri până în vremea lui Noe. Astăzi, desigur, este de neînchipuit ca omul să trăiască 900 de ani, dar cine poate şti ce se putea întâmpla în acele condiţii total diferite? Dumnezeu a creat lumea întru început cu totul nouă şi proaspătă, potrivit unui fel de viaţă cu totul diferit de cel pe care-l cunoaştem acum.”, notează Adevărul.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *