Bogdan Buta, fondatorul celor mai mari festivaluri de muzică electronică din România, este zilele acestea în centrul unui scandal imens. Bărbatul este cercetat de polițiști pentru că ar fi întreținut relații intime cu minori. Deși neagă acuzațiile, Buta s-a retras din conducerea echipei Untold. Cine este și cum arată presupusa iubită a lui Bogdan Buta? I-a transmis un mesaj de susținere, în plin scandal.
Numele lui Bogdan Buta era, până acum câteva zile, asociat cu unele dintre cele mai de succes evenimente muzicale din România. Patronul festivalurilor Untold, Neversea și Massif este, de câteva zile, și în centrul unui scandal sexual cu minori, fiind cercetat de polițiști. Bogdan Buta a anunțat că se retrage de la conducerea echipei care organizează festivalurile, deși nu se consideră vinovat și spune că totul este o înscenare.
Citește și: Ce studii are Bogdan Buta și cu ce se ocupa până să ajungă patronul Untold. Cine este de fapt tatăl lui
Omul de afaceri se află în prezent în Dubai, unde pregătește prima ediție a festivalului Untold de acolo, ce urmează să aibă loc luna aceasta. Potrivit cancan.ro, acesta ar fi în Dubai alături de Laura Maier, presupusa lui iubită. Contactată de reporterii publicației menționate, tânăra nu a dorit să comenteze despre scandalul momentului și ar fi închis telefonul. Laura este o creatoare de conținut, în vârstă de 24 de ani. Este foarte activă pe rețelele de socializare, iar în ultima perioadă postează numai fotografii din Dubai.
Laura Maier se bucură de succes pe TikTok, acolo unde are peste 400.000 de fani. Tânăra este pasionată de spiritualitate, dar și de muzică, acesta fiind punctul pe care îl are în comun cu iubitul ei. Laura este studentă la Conservator, iar în urmă cu câțiva ani a participat la concursul muzical ”The Four”, la Antena 1.
În plin scandal sexual, Buta se bucură din plin de susținerea oamenilor dragi. O femeie alături de care apare într-o fotografie pe Instagram i-a transmis zilele acestea un mesaj de susținere. Aceasta se numește Vanessa și are un business de succes. Lucrează la o clinică de wellness, care oferă diverse programe personalizate și retreat-uri.
Citește și: “Îmi plesneau venele pe cap”. Ce a pățit Delia pe scena Untold 2023, artista le-a dezvăluit tot fanilor
Cea care se recomandă pe rețelele de socializare drept Dr. Vanessa Youness a publicat un colaj de fotografii cu ea și Bogdan Buta și a scris în dreptul lor:
”Bogdan Buta, geniul UNTOLD,
Mulțumesc, pentru iubirea ta.
Mulțumesc, pentru bunătatea ta.
Mulțumesc, pentru frumusețea ta.
Mulțumesc, pentru onoarea ta.
Mulțumesc, pentru genialitatea ta.
Mulțumesc, pentru susținerea ta.
Mulțumesc, pentru răbdarea ta.
Mulțumesc, pentru prietenia ta.
Mulțumesc, pentru inteligență ta.
Mulțumesc, pentru umilința ta.
Mulțumesc, pentru vitejia ta.
Mulțumesc, pentru neînfricarea ta.
Mulțumesc, pentru curajul tău.
Mulțumesc, pentru bucuria ta.
Mulțumesc, pentru sufletul tău.
Mulțumesc, pentru inima ta.
Mulțumesc, pentru generozitatea ta.
Mulțumesc, pentru cuvântul tău de onoare.
Mulțumesc, pentru dedicarea ta.
Mulțumesc, pentru misiunea ta.
Mulțumesc, pentru desăvârșirea ta.
Mulțumesc, pentru angelitatea ta.
Mulțumesc, pentru puritatea ta.
Mulțumesc, pentru pacea ta.
Mulțumesc, pentru integritatea ta.
Mulțumesc, pentru Dumnezeirea ta.
Bogdan Buta, iubitul sufletului meu, te respect, te onorez, te admir, te susțin, te iubesc în infinitul Univers.
Mă înclin, gloriei sufletului tău Divin.
Cu iubire mereu și mereu, iubita sufletului tău.
Dr. Vanessa Youness”
Fondatorul Untold a intrat în vizorul poliției pentru un incident care ar fi avut loc în urmă cu câțiva ani. Presa din Cluj-Napoca scrie că Buta ar fi întreținut relații intime cu doi băieți care, la vremea respectivă, erau minori. Actul s-ar fi consumat în vila organizatorului festivalurilor, după ce acesta ar fi luat legătura pe Tinder cu trei băieți.
Publicația cluj24.ro scrie că Buta ar fi întreținut relații intime cu doi dintre băieți, care la vremea respectivă aveau 15 și 16 ani. Al treilea dintre ei i-ar fi furat din vilă câteva perechi de adidași și o sumă de bani. Părintele Untold neagă acuzațiile și spune că nu este decât o campanie de denigrare a sa.
”Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță. Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia. Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale”, a declarat Bogdan Buta.