Anca Țurcașiu a fost protagonista unui moment exoloziv în cea mai recentă ediție a emisiunii „Te cunosc de undeva”. La finalul momentului pe care l-a avut de interpretat alături de partenerul său, Jean Gavril, artista s-a sărutat cu unul dintre dansatori. Deși multă lume se aștepta ca norocosul să fie chiar Jean Gavril, din păcate cântărețul a rămas cu „buza umflată”. Bineînțeles, totul în registrul numărului pe care l-au pregătit cei doi. Prestația lor a fost intens aplaudată de cei prezenți în sală. Dar iată cine este, de fapt, bărbatul cu care Anca Țurcașiu s-a sărutat.
Anca Țurcașiu și Jean Gavril au oferit publicului un moment cu totul special în cadrul ediției de sâmbătă a emisiunii „Te cunosc de Undeva”. Cei doi artiști au intrat în pielea starurilor indiene Maari 2 și au interpretat piesa „Rowdy Baby”. Numărul artistic a fost presărat cu de toate, de la cântat în limba indiană și până la binecunoscutele dansuri energice specifice acestei culturi.
Însă apogeul momentului a fost chiar la final, atunci când Anca Țurcașiu l-a sărutat pe unul dintre dansatori.
„E colegul meu din multe producții pe care le facem împreună. Nu ne-am mai pupat până acum, dar chiar ne cunoaștem foarte bine. Eu nu mă mai pup decât cu partenerul meu din clip, i-am făcut un milion de avansuri, doar, doar se întâmplă ceva”, a mărturisit artista, la Te cunosc de undeva.
Bărbatul se numește Dan Rima și are 28 de ani. Este unul dintre cei mai apreciați dansatori, iar de-a lungul timpului a participat la numeroase show-uri TVși a apărut în mai multe videoclipuri alături de artiști consacrați precum: Ami, Loredana Groza sau Horia Brenciu.
Dansatorul nu este la primul sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva”, el fiind cooptat în echipa de balet a show-ului și în precedentele sezoane. De asemenea, a făcut parte și din alte producții de televiziune, „Masked Singer”, de la Pro TV, fiind unul dintre ele.
Ceea ce puțini știu însă este faptul că Dan Rima nu se află la prima colaborare cu Anca Țurcașiu. Cei doi au mai lucrat și în trecut la „My Fair Lady”.
Bărbatul a apărut în mai multe specatacole și la Sala Palatului, Delia fiind una dintre artistele care l-au avut în echipa sa.
Dan Rima s-a născut în Chișinău și a făcut primii pași în lumea dansului la „Clubul de Dans Codreanca” în perioada 1999 – 2013. Liceul l-a făcut în Constanța la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, iar după finalizarea studiilor s-a mutat în București, unde și-a urmat pasiunea pentru dans. În prezent, pe lângă numeroasele colaborări pe care le are, face parte și din baletul CoBo Dance, potrivit Click!.