Regele Charles a fost cucerit de frumusețile României, astfel încât în 2006 a cumpărat prima proprietate în țara noastră. Cea mai cunoscută din toate proprietățile pe care monarhul le are acum în România este cea de la Viscri. Pentru a o cumpăra a fost convins de către Caroline Fernolend.
Regele Charles a venit prima dată în România în urmă cu aproximativ 20 de ani. A cunoscut-o atunci pe Caroline Fernolend, directoarea executivă şi vicepreşedintă a Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, care i-a arătat sătucul brașovean Viscri.
Caroline Fernolend are 57 de ani şi s-a născut, a crescut şi trăieşte în Viscri. Este unul dintre oamenii care au luptat ca satul să se dezvolte. Proiectele ei pentru salvarea patrimoniului local au atras atenția și prințului Charles. Astfel l-a convins să cumpere o casă în satul Viscri, fiind uimit de tradițiile și frumusețea locului. Mulți spun că succesul localității se datorează prințului Charles.
”Sunt născută, crescută și trăiesc la Viscri, strămoşii mei au venit aici din 1842 și de atunci contribuie la dezvoltarea acestei zone. Satul Viscri era pe lista celor 6000 de sate pe care Ceauşescu voia să le sistemetizeze, să le distrugă”, spune Caroline Fernolend.
Caroline Fernolend spune că i-a fost greu să lupte cu birocrația statului român. Pentru a promova patrimoniul satului Viscri au cooptat în proiectele lor și locuitorii din zonă. Pe mulți dintre localnicii care nu aveau niciun venit, aceste proiecte i-au ajutat.
Când mulți dintre oameni i-au spus că nu e o idee bună să se întoarcă la Viscri deoarece avea șansa să se stabilească în Brașov, ea și-a dus visul mai departe.
”Am început activitatea aici la Viscri, formând meseriași. Calificarea lor în meserii tradiționale, un venit stabil ptr ei, refacerea patrimoniului existent și ce nu am spus niciodată, dar ptr mine era foarte important, comunitatea săsescă a plecat și au lăsat un patromoniu și s-a creat un vid și trebuia să se găsescă cineva să preia responsabilitatea pentru acest patromniu. Noi am încercat prin proiectele noastre sa punem în valoare patroimnoiul cu oamenii din aceste localităţi”, a mai spus ea potrivit brasov.net.