Adriana Bahmuțeanu a anunțat, pe rețelele de socializare, că relația dintre ea și soțul ei a ajuns la final. Cei doi au ales să meargă pe drumuri separate, la 1 an și 3 luni de când s-au cununat într-o biserică din Ucraina. Puțini știu cine este și cu ce se ocupă fostul soț al vedetei, dar mai ales cum s-au cunoscut.
După câțiva ani de relație și puțin peste un an de căsătorie, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan își spun ”Adio”. Vestea a fost dată chiar de către prezentatoarea TV, pe rețelele de socializare.
”A fost frumos, autentic, am trăit o adevărată poveste intensă de iubire! Din păcate distanță ucide dragostea și uneori planurile și valorile comune se mai schimbă! Așadar am decis să mergem fiecare pe drumul său și să punem punct aici relației noastre! Ne-am decis să păstrăm pentru noi intimitatea și să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă. Vă rugăm pe toți cei care ne-ați apreciat relația să ne respectați punctul de vedere și să înțelegeți că nu vom da detalii despre motivele care ne-au condus la această decizie! Vom rămâne în continuare prieteni buni și ne vom susține ori de câte ori va fi nevoie! Viață merge înainte”, a transmis bruneta.
Adriana Bahmuțeanu este la al șaptelea divorț. Vedeta a fost căsătorită și a divorțat de cinci ori de Silviu Prigoană, dar după patru dintre separări s-au împăcat și s-au căsătorit din nou. Puțini știu însă că, înainte de căsnicia cu Prigoană, vedeta a mai fost căsătorită o dată. A spus ”Da” când avea 18 ani, iar soțul ei de atunci se numea Cosmin Bahmuțeanu. A decis să păstreze numele lui de familie după separare. Acum, vedeta se află în pragul celui de-al șaptelea divorț, la doar un an de la nuntă.
Ultimul soț al Adrianei Bahmuțeanu activează în industria imobiliară. În 1999, George Restivan a emigrat în America, dar s-a întors în țară în urmă cu câțiva ani. Bărbatul are un băiat dintr-o căsătorie anterioară, care s-a încheiat tragic, mama copilului murind la scurt timp după ce l-a adus pe lume.
De curând, bărbatul a aflat că are și o fiică, în vârstă de 26 de ani, care trăiește la Satu Mare. Tânăra l-a contactat și i-a spus că ar putea fi tatăl ei, iar în urma unui test de paternitate, s-a confirmat faptul că sunt rude.
George Restivan și Adriana Bahmuțeanu s-au cunoscut prin intermediul lui Carmen Harra, după cum a povestit prezentatoarea TV. Nu a fost dragoste la prima vedere, dar pe măsură ce au ajuns să se cunoască, s-au îndrăgostit. Au oficializat relația printr-o cununie religioasă făcută peste graniță, într-o biserică din Ucraina, iar vara aceasta plănuiau să facă și petrecerea de nuntă. Nu a mai fost cazul, pentru că vedeta a anunțat separarea de soț.