Cine este Marius Damian, povestitorul de la America Express 2023. Are o familie superbă, imagini de colecție FOTO

Vezi cu ce se ocupă în viața de zi cu zi

Marius Damian este povestitorul de la America Express. Cu o voce blândă și o minte ageră, acesta a reușit să-i cucerească pe telespectatorii emisiunii de la Antena 1, dar puțini sunt cei care știu detalii din viaţa lui privată. Iată cine este, de fapt, acest personaj care face parte de multă vreme din echipa îndrăgitului show de aventură!

Detalii despre Marius Damian. Cu ce se ocupă în viața de zi cu zi povestitorul de la America Express 2023

În vârstă de 44 de ani, Marius Damian este unul dintre oamenii de baza ai proiectului America Express 2023. De altfel, el face parte din această echipă încă de pe vremea când emisiunea se numea Asia Express și era prezentată de partenera de viață a lui Smiley, Gina Pistol.

În celebrul show, Marius Damian le oferă telespectatorilor câte o lecție de istorie de prin orice oraș în care poposesc concurenții. Mai exact, acesta dezvăluie tradițiile locurilor sau povești din timpuri trecute pe care le află chiar de la localnici. Atunci când nu este la America Express, însă, Marius Damian este actor la Teatrul Odeon.

Citește și Ce diferență de vârstă este între Alexia și Aris, copiii Andreei Esca și ai lui Alexandre Eram. Ce i-a învățat tatăl lor înainte să plece la America Express 2023!

Cum s-a apucat de actorie?

Marius Damian a terminat Liceul Militar. Ulterior, acesta s-a mutat în Iași, unde a studiat construcții. Marius Damian s-a descurcat foarte bine și chiar a intrat la facultate în domeniu cu bursă.

Între timp, însă, povestitorul de la America Express și-a descoperit pasiunea pentru teatru, după ce a mers alături de mai mulți colegi la Teatrul Studenţesc Ludic. După a doua piesă văzută, acesta a decis să se facă actor și a început să ia lecții de la Doru Aftanasiu.

Are o soție superbă și trei copii minunați

Marius Damian este căsătorit cu Antoaneta Zaharia. Aceasta are 49 de ani și este și ea actriță. De altfel, povestitorul de la America Express și partenera lui lucrează împreună la Teatrul Odeon. Cei doi se iubesc de ani buni și au împreună trei copii foarte frumoși.

”E o familie în care fiecare mai are de învăţat câte ceva de la celălalt. Radu, fiind mai mare, deja s-a aşezat pe o direcţie, a artelor frumoase, şi îl urmărim ceva mai detaşaţi, căci pubertatea are nevoie de un spaţiu de căutare.

Ilia şi Mina sunt două fete năzdrăvane, energice şi pline de initiative care, şi când eşti praf cu oboseala, e bine să le ţii sub observaţie, căci se pot lăsa, încă, cu pereţi pictaţi cu uleiurile lui tata sau cu experimente în baie în care ingredientele de bază sunt săpunurile lui mama.

Mama e un spirit cu totul aparte. O actriţă emblematică a generaţiei, aş zice. O artistă, căci are şi alte veleităţi. Iar ca mamă şi soţie… e o bucurie. E bine să nu o superi totuşi, căci e o leoaică tânără iubirea. Sunt un om fericit.

Copiii sunt impresionaţi de ceea ce facem, da. Le place şi au vizibil pornirea de a ne imita. Fie pe mami, fie pe tati. Dar, dacă cineva m-ar întreba dacă le-aş face actriţe, actori, m-aşa mai gândi.

Oricum ar fi, noi le influenţăm destinele până la un anumit punct. Restul, e un mister, o taină, pe care fiecare trebuie s-o descopere. De un lucru sunt convins: fiecare are un bănuţ cu care poate cumpăra lumea. Un bănuţ primit de sus”, a dezvăluit, acum ceva timp, Marius Damian pentru Adevărul.

Citește și Cine este Mike, iubitul Iuliei Albu. Cu ce se ocupă de fapt. Cei doi fac echipă la America Express 2023, sezonul 2!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *