Cine este Misha Miller, artista care a cucerit topurile internaționale. Ce studii are, de fapt, și care este marele ei vis: „Am făcut două facultăți” VIDEO EXCLUSIV

Misha Miller, pe numele din buletin Mihaela Arsene, are o carieră în plină ascensiune, căci încă de la debut piesele ei au doborât topurile internaționale. Deși piesele ei au zeci de milioane de vizulizări, puțini știu cine este cu adevărat tânăra în vârstă de 27 de ani, originară din Republica Moldova. EGO.ro a stat de vorbă cu Misha despre copilărie, primii pași în muzică, cine a văzut potențial în ea, cum a ajuns să lucreze cu Manuel Riva și Sasha Lopez, dar și care sunt planurile ei de viitor. Toate acestea în interviul de mai jos.

Misha Miller, artista care a cucerit topurile internaționale

EGO.ro: Ești cunoscută prin prisma muzicii tale, însă puțină lume știe cine este Misha Miller cu adevărat. Cine ești cu adevărat?

Misha Miller: Cumva pe mine niciodată nu m-a deranjat faptul că lume mă știe mai mult după muzica mea, mi-a plăcut cumva să creez un mister în jurul meu. Cu cât mai puține lucruri se știu despre mine, cu atât mai curioasă este lumea, cu atât vrea cumva să mă descopere. Știi cum se zice că dacă ai totul pe tavă nu prea mai prezintă un interes. Dar am păstrat și o să mai păstrez misterul până într-un punct în care o să ajung acolo unde îmi doresc. Atunci o să încep să povestesc mai multe despre mine.

A fost ca un fel de strategie pentru tine? Așa ai gândit lucrurile încă de la început?

Da, da. Așa am gândit-o de la început. Cumva și cei din echipa mea de PR își doreau să povestesc mai mult, să mă expun mai mult, dar eu am păstrat cumva distanța asta. La un moment dat, probabil că voi vorbi mai multe despre mine. Pas cu pas.

Totuși, noi vrem să știm cum a pornit toată aventura asta muzicală pentru tine?

De mică. Cumva părinții mei au observat talentul meu pentru că eu eram mereu prezentă, voiam să fiu în centrul atenției, să le prezint tot felul de concerte improvizate, cu schimbări de haine, cu schimbări de make-up, de păr și așa mai departe. Cumva ei au observant că am talent și că îmi place și nu au trecut cu vederea. Ceea ce este foarte bine pentru părinți. Au descis cumva să dezvolte această latură a mea. M-au dus la prima profesoară de canto, la școală de muzică la secția vioară și după aceea la pian, la cor. Adică m-au îndrumat spre zona asta. Au încercat să investească în mine nu prin lucruri materiale, ci în educația mea. Lor le datorez asta.

„Am făcut și două facultăți: Științe Politice și Finanțe Bănci”

N-au zis că este doar o pasiune de moment, o activitate, te-au susținut și când ai mai crescut?

M-au susținut foarte mult să merg pe drumul ăsta. Cu toate acestea eu am făcut și două facultăți, am urmat și parcursul normal ca să zic așa. Am făcut Științe Politice și Finanțe Bănci. La un moment dat, când eram în anul II la Facultatea de Finanțe Bănci, am făcut două săptămâni practică într-o bancă, așa era programa. Am zis să încerc, aveam undeva la 21 de ani, să văd cum ar fi să mă angajez într-o instituție. A fost horror.

Mi-am dat seama că nu este pentru mine și niciodată nu va fi. Nu aș putea să stau țintuită pe un scaun, cu un program fix, să văd numai monitorul calculatorului. Dar în toată povestea asta, mama a fost cea care mi-a zis de la început că nu este ceea ce vreau eu să fac. Eu chiar am încercat, dar mama mea mi-a zis chiar de când m-am înscris la această facultate că nu o să fac o carieră din asta. Mi-a zis că ea crede și simte că o să fac muzică.

Acum nu stai la program fix, dar nici nu poți să zici că ai un program definit pentru că ești fie la concerte, fie în studio…

Să știi că mie îmi place foarte mult programul ăsta. Nu mă deranjează deloc plecările, nopțile petrecute în studio. Mie îmi place așa, este rutina mea, este modul meu de viață.

Ești de atâția ani în România, ai făcut două facultăți aici, și cu toate acestea nu ți-ai schimbat accentul. Cum de ai reușit?

Nu a fost ceva intenționat. Eu vorbesc în fiecare zi cu toată lumea de acasă, cu bunicii, cu mama, cu tata, că îi sun în fiecare dimineață și asta mă ține. Nici nu am vrut să o fac forțat, trebuie să vină cumva natural ca să poți să-ți schimbi accentul. Dacă nu a venit până acum înseamnă că trebuie să mai păstrez accentul.

Te-am întrebat asta pentru că ai deja 10 ani de când locuiești în România…

Dacă stau două săptămâni acasă și apoi revin în România, lumea nu se mai înțelege cu mine. Încep să vorbesc doar moldovenește. Schimbarea durează câteva zile. Cumva pentru mine a fost altfel pentru că eu facultatea am făcut-o la Iași, iar acolo e cumva asemănător accentul așa că nu am avut cum să scap de el.

„România a devenit o a doua mea casă”

Când te-ai mutat în România, la Iași, apoi la București, ai avut așa numita „depresie a emigrantului”?

Am avut. Normal. Cred că este ceva natural. Nu cred că este cineva care vine și se adaptează așa din prima. Lipsa părinților, lipsa prietenilor, lipsa lucrurilor pe care le consideri cumva familiar, le-am resimțit pe toate. Dar cumva m-a ajutat foarte mult pandemia. Deoarece nu mai puteam pleca acasă atât de des trebuia să mă obișnuiesc să stau aici. Pandemia m-a făcut să descopăr și aici părțile frumoase, să încep să-mi fac prieteni, să fiu mai apropiată cu cei de aici. Încet-încet, România a devenit o a doua mea casă.

Ți-a luat ceva vreme.

Da, pentru că atunci când locuiam la Iași așteptam mereu weekend-ul ca să plec acasă. În timpul facultății nici nu am reușit să-mi fac prea mulți prieteni din cauza asta. Când am plecat de acasă mama chiar îmi spunea că la facultate o să-mi fac prieteni noi, dar pentru că Iașiul era foarte aproape de Chișinău preferam să mă duc acasă, nu să-mi fac prieteni noi. Îi aveam pe cei de acasă și în weekend-uri mă duceam la ei.

Citește și: Cum reușește Gheorghe Turda să se mențină într-o formă extraordinară, la 74 de ani: „Iubesc frumusețea doamnelor și frumusețea oamenilor care mă înconjoară” VIDEO EXCLUSIV

Între drumurile astea, cine te-a descoperit pe tine și cum intrat în industria muzicală din România?

În Chișinău eu făceam parte dintr-un proiect de cover-uri. Pe vremea aceea era cumva la modă videoclipurile pe YouTube cu trupe de cover-uri. Nu făceau doar în casă, cântând la o chitară, se făceau într-un cadru organizat, erau filmate profesionist. Atunci, cineva din Moldova, a început să facă un astfel de proiect. Eu eram la școală pe atunci. Am făcut să fac parte din proiect și cumva acel proiect a avut un real success în Moldova.

Apoi, cineva a văzut acele videoclipuri și așa m-au contactat cei de la Roton. Când am văzut mesajul am crezut că e farsă. Ei m-au invitat la București, am semnat un contract, apoi încă din prima săptămână de la semnarea contractului am plecat într-o tabără de creație organizată de casa de discuri. Acolo m-a descoperit Manuel Riva. Eu cântam într-un colț pentru cineva și el s-a apropiat de mine și mi-a zis că are o piesă pentru mine. Eu nici nu știam cine este. M-a luat cu el în studio, adică într-o cameră de hotel improvizată ca să-mi arate o piesă.

Când mi-a arătat piesa, de când am auzit-o, am zis că este piesa mea. În capul meu cumva. Am întregistrat-o, lui i-a plăcut foarte mult și ce am tras atunci, în camera de hotel, așa a rămas pe piesa finală și în două luni s-a lansat piesa, am filmat videoclip și a avut un success destul de bun, aș zice eu, pentru prima piesă. Are vreo 6 milioane de vizualizări pe YouTube. Era ceva enorm pentru mine la vreme aia, mai ales că-mi spuneau prieteni din Ucraina, din Bulgaria, din Rusia că au auzit piesa. Era super pentru mine, un copil de 21 de ani cât aveam atunci.

„În Chișinău eu făceam parte dintr-un proiect de cover-uri”

Atunci ți-ai schimbat numele?

Atunci, da. Cumva numele meu nu suna foarte interesant, nu international așa cum îmi doream eu. Noi ne doream cumva ceva mai international. De la Mihaela am făcut Misha. Deoarece mai era o artistă cu numele Misha, am zis să mai adăugăm și încă un nume pentru a-l complete.

De la Manuel Riva ai trecut la o colaborare cu Sasha Lopez. Cum s-a produs totul?

El fiind la același manager cu Manuel Riva, m-a sunat Manuel și mi-a zis că are Sasha o piesă foarte mișto și m-a întrebat dacă vreau să vin la studio să o înregistrez. Era într-o vară, tocmai veneam dintr-o vacanță și am zis că de ce nu. Am venit la studio, am ascultat 2-3 piese, mi-a plăcut, dar nu eram foarte entuziasmată. Băieții au văzut asta și mi-au zis să mai ascult o piesă. Când a dat play la „Smoke me” parcă m-am revăzut în camera de hotel când am ascultat prima mea piesă. Am zis că asta este. A rămas „Smoke me” și așa a început colaborarea cu Sasha.

Misha Miller: „Am un mare respect pentru cei care cântă manele pentru că este foarte greu”

Te implici și când vine vorba de creație, la modul că schimbi un vers, linia melodică sau iei piesa ca atare atunci când îți este prezentată una?

Desigur. Păi eu am piese, atât pentru mine cât și pentru alți artiști, la care am participat de la zero, eu singură, fără alți compozitori. Dacă simt nevoia să schimb ceva, o fac. Chiar la cea mai recentă piesă a mea, la „Mahala” aveam un text scris de Iraida, dar cumva mie nu îmi pica bine pe voce, erau niște consoane care nu prea îmi picau bine, și am decis să schimb textul, ca să mă avantajeze pe mine și am schimbat.

Ce nu ai cânta niciodată?

Manele. Nu pentru că nu îmi plac, eu respect foarte mult oamenii care cântă manele că au niște inflexiuni wow, super complicate. Eu nefiind din România, cumva cei care cântă manele sunt din zona asta, au cumva în ADN, e ceva natural, nu e ceva ce se învață neapărat. Poți să înveți, dar e mult mai greu. Mie nu îmi vine așa de ușor să fac asta. E foarte complicat. Am un mare respect pentru cei care cântă manele pentru că este foarte greu. Nu e ceva ușor.

Citește și: Marina Almășan, dezvăluiri despre cariera ei: “Eu nu mi-am dorit niciodată să ajung în televiziune”. Care este marea ei pasiune VIDEO EXCLUSIV

Dar un hard rock ai putea? Te vezi în zona asta?

Da. Aici chiar da. Sunt super deschisă pentru experimente cumva, dar într-o limită frumoasă, fără a merge în extreme.

Cu cine ți-ar plăcea să mai colaborezi de la noi?

Aș încerca, la un moment dat, să fac ceva cu Carlas Dreams. Am în clipa de față în plan câteva colaborări cu alți artiști de la noi, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Cu cine nu am colaborat, nici pe partea de compoziție, este Carlas. La un moment dat trebuia să avem o sesiune împreună dar s-a anulat pe ultima sută de metri pentru că avea el nu știu ce plecare. Cu el cred că mi-aș dori să fac ceva. Doi moldoveni cred că ar reuși să facă ceva interesant.

Începusem interviul cu copilăria ta și am deviat un pic. Vreau neapărat să te întreb dacă este cineva din familia ta care cântă sau ești singura?

Bunica mea cânta când era micuță, pe la toate serbările localității de unde era. Avea și ea chestia asta de a ieși mereu în evidență. Cumva toată familia, din partea mamei, are auz muzical și bun gust muzical. Cred că am fost o combinație dintre ei toți. Eu când eram mică, primii ani i-am petrecut cu bunicii deoarece părinții mei munceau. Mama mea are și un frate mai mic, care atunci era adolescent. Eu aveam un an, doi, iar el 13-14 ani, pe acolo. El asculta tot felul de posturi muzicale, MTV, îi plăcea Backstreet Boys, iar asta era muzica pe care o ascultam și eu. El cânta cu mine, dansa cu mine, și cumva bănuiesc că de acolo și pasiunea mea pentru muzică. Pentru că îl vedeam pe el cum dansa și cum cânta.

N-ai încercat și tu să-ți faci o trupă atunci când erai copil, să-ți imaginezi că dai autografe fanilor?

Ba da. Doar că nu aveam o trupă de muzică, ci o trupă de dans. Eram dansatoare. Am făcut cu niște colege, eram cinci fete și făceam diferite dansuri prin clasă. Eram copii.

Apropos, se mai poartă fan-cluburi?

Se mai poartă. Mai sunt. E foarte mișto să ai niște oameni foarte devotați și dedicați care îți ascultă fiecare piesă, care urmăresc mereu tot ce faci. Acei oameni îți dau cea mai multă energie, dar și un feedback.

Misha Miller: „Chiar dacă eu am fost crescută într-o familie cu posibilități, părinții mei mi-au oferit mai puțin decât poate ar fi putut”

Știu că nu îți place să vorbești despre bani, dar vreau să știu dacă, de când stai singură, ai învățat să fii mai responsabilă?

Părinții m-au învățat să nu exagerez, să fac economii. De când eram mică. Chiar dacă eu am fost crescută într-o familie cu posibilități, părinții mei au mers pe modelul de educație în care să nu primesc totul de-a gata, mi-au oferit mai puțin decât poate ar fi putut. Tocmai pentru a mă învăța să vreau eu să obțin singură și să nu exagerez la capitolul haine, accesorii, pantofi, genți și așa mai departe. Cumva am știut cum să-mi echilibrez bugetul. Fiind plecată de acasă de la 18 ani am primit un buget de la părinți. Chiar dacă poate era mai mare decât al multor colegi, nu era ceva spectaculos, îmi ajungea de transport și de mâncare, nimic altceva. Dacă voiam mai mult trebuia să știu cum să calculez bugetul.

Asta a fost pe timpul facultății când nu lucrai. De când ai început să faci banii tăi ai mers pe același principiu?

Am rămas la fel. Tata avea mereu o vorbă, cum că nu poți să apreciezi valoarea banului decât abia atunci când muncești cu adevărat pentru banii aceia. Așa funcționează și la mine. Când e munca ta prețuiești mai mult valoarea banului.

Citește și: Cu ce se ocupă sora Elenei Gheorghe. Ana Pîrvulescu, despre viața alături de un soț fotbalist, muncă și copii: „Dimineața începe la 5 și jumătate” VIDEO EXCLUSIV

Ce urmează acum? Ce planuri ai pentru etapa următoare a carierei tale?

Recent am fost la o tabără de creație în Amsterdam și am cunoscut foarte mulți oameni mișto acolo. La un moment dat eram cu Manuel Riva și îi spuneam că în urmă cu 5 ani, când l-am cunoscut la o tabără de creație, după ce am întregistrat prima piesă, mi-am zis că acolo este lumea mea. Aveam impresia că Chișinăul nu mă prea înțelege, ce vreau eu să fac și unde vreau să ajung. Simțeam cumva că lumea nu mă ia în serios, nu-mi ia în serios aspirațiile, credeau că e imposibil ce vreau eu. La Amsterdam, înconjurată de mulți artiști internaționali, DJ extrem de cunoscuți, am zis că acolo este lumea mea. Mi-am dat seama că acolo este următorul pas. Îmi doresc cât mai multe colaborări cu DJ de afară, mai multe tabere, probabil și un album. Vedem.

Visezi într-o bună zi la un premiu Grammy?

Oooo. Doamne. Cumva Grammy este echivalentul premiului Oscarul pentru actori. Este ceva extraordinar. Mi-ar plăcea să ajung fie cu o piesă interpretată de mine, fie compusă de mine, nu contează. Poate o să ajung acolo, nu se știe niciodată. În urma cu doi an am primit un tort în formă de Grammy, cine știe, poate e vreun semn. Probabil pentru mulți poate părea că visez prea mult, dar așa visam și în urmă cu câțiva ani când eram la Chișinău și uite că s-au împlinit multe dintre vise. Nimic nu este imposibil.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!