Cine este și cum arată soția lui Daniel Buzdugan, de fapt. Au făcut nunta după 9 ani de relație

Cum s-au cunoscut Daniel și Monica

Daniel Buzdugan și soția sa Monica au o căsnicie de mulți ani, însă preferă să își păstreze relație departe de lumina reflectoarelor. Povestea lor este impresionantă. Recent, omul de radio a dezvăluit de ce s-au căsătorit după nouă ani de relație și ce s-a întâmplat în ziua cea mare.

Cum s-au cunoscut Daniel Buzdugan și soția sa, Monica

Daniel Buzdugan era într-o altă relație atunci când a cunoscut-o pe actuala sa soție. S-au văzut pe stradă, în timp ce el se plimba cu iubita lui. Atunci și-a dat seama că Monica i-a căzut cu tronc. Au început drumul în viață împreună și după nouă ani de relație au făcut și marele pas. Au avut o nuntă de vis, unde au cântat cele din trupa Blondy și Matilda Pascal Cojocărița.

„Nunta am făcut-o pe 27 octombrie – noi ne cunoscuserăm cu nouă ani în urmă, pe 26 octombrie – și am împins-o cât am putut mai înspre toamnă, ca să mai prelungesc puțin starea de necăsătorie. Ceea ce a fost frumos a fost că, timp de nouă ani de zile, fiecare a stat acasă la el. Noi nu am stat împreună. Apoi, m-am mutat la București și ne-am mutat împreună. Parcă am dat kilometrajul înapoi”, a spus Daniel Buzdugan.

Vezi și – Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a mutat copiii de la școala privată la stat: “Sunt părinți care fac împrumuturi pentru treaba asta”

Cum a închis Daniel Buzdugan propria nuntă: „Pur și simplu, i-am dat afară”

Daniel Buzdugan și Monica au făcut nunta într-o zi de duminică deoarece lui nu îi plac nunțile care țin până dimineață. Mulți dintre oameni au plecat mai devreme deoarece a doua zi era luni și mergeau la muncă, dar au existat și invitați care voiau să mai rămână. Omul de radio povestește cum i-a dat afară din cauza că nu își dorea ca petrecerea să mai continue.

„Într-adevăr, a plecat lumea devreme, dar o masă de mediciniști a rămas, din partea soției, și ei voiau să stăm. Unul dintre băieții de la masa respectivă a zis: „Ce mișto! Am rămas noi între noi, gata, acum începem nunta!. Zic: „Bă, nu, nunta se termină acum. E nunta mea. „Dar e frumos să ne dai afară?. Pur și simplu, i-am dat afară. Zic: „Eu cu soția mea mergem acasă să numărăm banii și să ne bucurăm unul de celălalt, voi, dacă vreți, luați-vă plicurile pentru after hours. Nu le-am luat banii, dar i-am dat afară”, a mai povestit Daniel Buzdugan.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *