Cine este și cum arată soția lui Messi. Leo Messi este în momentul de față cel mai rostit nume de pe întreaga planetă, după ce a condus Argentina către câștigarea celui mai important trofeu interțări: Cupa Mondială Qatar 2022. În finala contra Franței, căpitanul selecționatei Albiceleste a înscris două goluri în timpul regulamentar de joc și a transformat una dintre loviturile de departajare.
Pe tot parcursul acestei ediții a Campionatului Mondial, lui Lionel Messi i-a fost alături întreaga familie. Soția sa a izbucnit în lacrimi după ce Leo a ridicat trofeul. Antonela Roccuzzo a postat și un mesaj emoționant pe pagina sa de socializare.
Lionel Messi este unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, conchid specialiștii în urma victoriei contra Franței. Seara trecută, el a câștigat singurul trofeu care îi lipsea, Cupa Mondială, încununând astfel o carieră excepțională.
Leo Messi este nu numai un sportiv colosal, ci și un familist convins. El este căsătorit cu Antonela Roccuzzo (34 de ani) din 2017 și au împreună trei băieți.
Povestea lor de dragoste este desprinsă parcă din filme. Cei doi s-au cunoscut când erau doar doi copii, la vârsta de 10 ani, dar relația lor a început ani mai târziu.
La 11 ani, Messi a plecat în Spania, în încercarea de a-și construi o carieră ca fotbalist. Câțiva ani mai târziu, însă, în 2004, o tragedie i-a reunit pe cei doi și au fost de nedespărțit. Antonela, pe atunci studentă la stomatologie, și-a pierdut cea mai bună prietenă. La auzul veștii, fără a mai sta pe gânduri, Messi și-a cumpărat bilet de avion către Argentina și s-a întors acasă pentru a-i fi alături Antonelei.
Acela a fost momentul în care s-au regăsit și s-au îndrăgostit unul de celălalt. În 2009, Leo și Antonlea au recunoscut că formează un cuplu, iar în 2017, cei doi au făcut marele pas și s-au căsătorit religios. La petrecere au participat nume cunoscute în lumea fotbalului. Evenimentul a avut loc în orașul lor natal din Argentina, la care au participat 250 de invitați.
Lionel Messi și Antonella Roccuzzo au devenit părinți pentru prima dată în 2012, atunci când fotomodelul l-a adus pe lume pe micuțul Thiago. Au urmat Mateo, născut în 2015 și Ciro, născut în 2018.
Antonela Roccuzzo a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, după ce Argentina a devenit din nou campioană mondială, la aproape patru decenii de la ultimul succes (1986). Soția căpitanului Argentinei a transmis că este mândră de Leo Messi și a subliniat cât s-a chinuit decarul Argentinei pentru a câștiga singurul trofeu care îi lipsea.
„Campioni mondiali! Nici nu știu cum să încep, ce mândrie am simțit pentru tine, Leo. Mulțumesc că ne-ai învățat să nu lăsăm niciodată garda jos și să ne luptăm până la final. În sfârșit, ești campion mondial. Noi știm cât de mult ai suferit atâția ani, cât îți doreai să câștigi acest trofeu. Hai, Argentina!”, a transmis Antonela Roccuzzo pe Instagram.
Argentina și Franța au făcut spectacol seara trecută, în finala considerată cea mai frumoasă din istoria Campionatelor Mondiale. Meciul s-a încheiat la egalitate, 3-3, în timpul regulamentar și a ajuns în prelungiri, iar ulterior la loviturile de departajare, unde selecționata Albiceleste a ieșit învingătoare cu scorul de 4-2.
Omul finalei a fost Lionel Messi, căruia i s-a înmânat și trofeul pentru cel mai bun jucător al Campionatului Mondial din Qatar. El a bifat performanțe ce cu greu vor putea fi egalate de un alt jucător.
La Cupa Mondială 2022, Messi a devenit primul jucător care marchează în toate fazele eliminatorii de la un singur Mondial: optimi, sferturi, semifinale și finală.
În finala cu Franța, Messi a bătut recordul de meciuri jucate la Cupele Mondiale. El are 26 de prezențe, cu una peste legendarul german Lothar Matthaus.
În plus, Lionel Messi are 26 de goluri marcate la turneele majore internaționale: 13 la Campionatele Mondiale și 13 la Cupa America. Niciun alt sudamerican nu a mai reușit o asemenea performanță, brazilianul Ronaldo având 25.
După câștigarea trofeului din Qatar, Leo Messi a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„CAMPIONI MONDIALI!!!!!!!
Am visat-o de atâtea ori, mi-am dorit-o atât de mult încât încă nu-mi vine să cred……
Mulțumesc foarte mult familiei mele, tuturor celor care mă susțin și tuturor celor care au crezut în noi. Am demonstrat încă o dată că argentinienii, atunci când luptăm împreună și uniți, sunt capabili să realizeze orice ne propunem. Meritul aparține acestui grup, care este mai presus de individualități, este forța tuturor celor care luptă pentru același vis, care a fost și visul tuturor argentinienilor… Am reușit!!!
HAI ARGENTINA!!!!!
Ne vedem foarte curând…”, a fost mesajul postat de Messi pe contul său de Facebook.