Fără dar și poate serialul Wednesday este unul dintre cele mai populare la momentul actual. Acesta avut premiera la finalul lunii noiembrie, iar printre actori se numără și câteva persoane din România. Spre exemplu, în rolul Mânuței din Wdnesday este Victor Dorobanțu, un cunoscut magician.
The Thing sau Mânuța este, de fapt, o palmă care aleargă de colo colo ajutându-se de degete și le sare în ajutor celorlalte personaje. Așadar, în cel mai popular serial al momentului rolul Mânuței este jucat de Victor Dorobanțu.
Chiar dacă foarte mulți oameni au crezut că palma respectivă reprezintă o animație computerizată, Netflix a publicat mai multe fotografii de pe platourile de filmare în care se vede clar cum este interpretat rolul Mânuței de către Victor Dorobanțu.
„Dacă și voi erați la fel de curioși ca și noi, acesta este răspunsul”, este titlul postării de pe contul Netflix de pe rețelele de socializare.
„Nu știm care este răspunsul, și poate unii chiar sunt curioși, dar poate aflăm de la paginile Netflix din alte țări sau alte mari publicații din US care au menționat și numele actorului out of respect”, a scris Victor Dorobanțu, intervenind pentru a le spune oamenilor că el se află acolo. Multe publicații internaționale au menționat și numele actorului atunci când a fost dezvăluită metoda prin casa s-a jucat rolul Mânuței.
Potrivit imaginilor, Victor Dorobanțu purta un costum special, de culoare albastru și dotat cu senzori, fiind adaptat astfel încât palma să pară că este secționată de încheietură. Cum el era camuflat, corpul lui a fost eliminat la montaj. Pentru a face asta Victor Dorobanțu a trecut printr-o mulțime de poziții incomode pentru a facilita mișcările Mânuței.
„Victor a fost distribuit ca actor, nu e doar o mână pentru mine. El e personaj complet. Are o structură și o expresivitate și o emoție a mâinii, o tipologie pe care o simți când o vezi chiar dacă nu o descrii în detaliu în cuvinte. E foarte expresiv, are o foarte bună mobilitate și coordonare a mâinii și a înțeles foarte bine ce înseamnă să faci actorie prin mâna ta”, a declarat Tim Burton, regizorul serialului Wednesday.
Victor Dorobanțu povestește cum cineva l-a sunat pentru a-i propune rolul însă lui nu i-a venit să creadă. Actorul mărturisește că a fost nevoie să îl sune și a doua oară pentru a-l convinge cî totul este cât se poate de real.
„Cineva m-a sunat și mi-a spus că echipa caută magicieni în România. Făceam magie până acum, dar și alte joburi, magia era un fel de job de weekend pentru mine. Făceam concerte și evenimente corporative, făceam magie close-up, nu magie de scenă – cum ar fi să mă duc la oameni la petreceri și să încerc să fac magie în mâinile lor, înțelegi?
M-au contactat după ce m-au văzut la o emisiune TV din România, ceva de genul [America’s] Got Talent. M-au sunat, am fost ca și cum… am închis telefonul prima dată – nu mi-a venit să cred. Mă gândeam că e o glumă, o farsă sau o înșelătorie. M-au sunat iar și iar până când m-au convins să vin. Iar când m-am dus acolo, nu credeam că voi primi acest rol, pentru că acolo erau și alți magicieni de care sunt un mare fan. Așa că nu aveam așteptări, dar iată-mă aici”, a spus Victor Dorobanțu pentru slate.com.