Guvernanții le-au pus gând rău mamelor care nu obțin venituri din salarii. Ministerul Sănătății a anunțat că indemnizația acestor femei ar putea fi micșorată de la echivalentul a 12 salarii minime la echivalentul a maximum 3. Motivul: nu mai sunt fonduri.
Mamele care nu au venituri din salarii ar putea primi o indemnizație de maternitate mult mai mică, anunță Ministerul Sănătății. Acest tip de indemnizație este plătită mamei pentru o perioadă de 126 de zile calendaristice, timp în care aceasta se află în concediu. Până la jumătate din durata totală a concediului poate fi luată de mame înainte de naștere, iar restul zilelor rămase vor fi luate postnatal.
În prezent, acest ajutor de stat este limitat la 12 salarii minime brute, iar dacă propunerea Ministerului Sănătății va fi aprobată, acest ajutor pentru mamele care nu au venituri din salarii ar urma să fie plafonat la maximum 3 salarii minim brute, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică.
Motivul invocat de autorități pentru luarea acestei decizii este lipsa banilor.
„Iminenta insuficiență a fondurilor pentru plata drepturilor de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pentru asigurați constituie o situație extraordinară care reclamă adoptarea de măsuri imediate prin utilizarea procedurii de reglementare prevăzută de art. 115 alin. (1) din Constituție, republicată. În lipsa adoptării măsurilor imediate se vor produce consecințe negative, prin diminuarea, în continuare, a bugetului FNUASS, aducându-se atingere unui interes public respectiv al sănătății populației”, scrie în nota de fundamentare a proiectului, potrivit infofinanciar.ro.
Pentru a beneficia de ajutorul de stat este nevoie de un stagiu de cotizare. Conform autorităților, în prezent, multe dintre persoanele fizice care care încheie astfel de contracte cu CAS aleg venitul maxim permis de lege și stagiul minim de cotizare la asigurările de sănătate, iar Ministerul Sănătății vrea să elimine această practică.
Viitoarele mame care nu au venituri din salarii, dar vor să primească indemnizația de maternitate se vor putea asigura la nivelul a cel mult 3 salarii minime brute, față de 12 în prezent, potrivit EuropaFm.
Mai exact, la momentul actual, pentru o lună în care contribuția datorată este de 360 de lei, indemnizația brută lunară suportată din fondul de asigurări este de 36.000 de lei.
„Pentru anul 2023, plafonul maxim de asigurare ar fi de 36.000 lei (3000 lei x12). În practică, s-a constatat că aceste persoane se asigură pentru concedii și indemnizații doar pentru perioada necesară îndeplinirii stagiului de asigurare, respectiv 6 luni, pentru care plătesc o contribuție în cotă de 1% la venitul maxim, ceea ce înseamnă că pentru o lună contribuția datorată este de 360 lei, iar indemnizația brută lunară care se suportă din FNUASS este în valoare de 36.000 lei”, se mai arată în nota de fundamentare.
Citește și: „Indemnizație creștere copil 2023. Principalele modificări care apar de la 1 ianuarie”