Camilla, noua regină consoartă, are zece nepoți dacă sunt calculați cu toții, și pe cei din partea soțului ei, regele Charles. Ea poate fi numită și bunica copiilor prințului William și ai prințului Harry, deoarece este căsătorită cu Charles din 2005, înainte ca aceștia să se nască. De asemenea, ea are și nepoți biologici, însă aceștia nu au o viață în lumina reflectoarelor.
Camiila a fost căsătorită în perioada 1973 – 1995 cu Andrew Parker-Nowles și au împreună doi copii. Fiul lor cel mare, Tom Parker-Bowles, este născut în 1974 și are doi copii cu fosta lui soție. S-au căsătorit în 2005, dar au divorțat în 2018. Din partea fiicei, Camilla are trei nepoți: pe Eliza și pe gemenii Gus și Louis. Eliza a fost chiar domnișoară de onoare la nunta prințului William cu Kate Middleton, în anul 2011. Micuța avea doar 3 ani atunci.
Cei cinci nepoți ai reginei consoartă nu sunt văzuți des în public. Aceștia au fost însă prezenți la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, pe 19 septembrie 2022.
Camilla Parker este foarte fericită că este bunică. Petrece timp cu nepoții ei ori de câte ori are ocazia și îi răsfață pe aceștia.
„Este foarte drăguț (n.r. să fii bunică) pentru că nu ai întreaga responsabilitate. Poți să petreci cu ei un timp minunat, să-i răsfeți și să le oferi toate lucrurile pe care părinții lor nu le permit.”, spunea Camilla Parker, potrivit okmagazine.ro.
Camilla și Charles sunt căsătoriți din anul 2005. Chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat de-a lungul timpului, acum el fiind rege iar ea regină consoartă, apropiații spun că ea nu s-a schimbat deloc și și-a păstrat simțul fin al umorului. Această calitate a reginei consoartă este apreciată de noul rege, dar reprezenta ceva foarte interesant și pentru regina Elisabeta a II-a. Camilla era foarte simpatizată de suverană.
„Regele Charles o adora, pur și simplu, pe Regina Mamă, iar soția lui are același farmec ca răposata regină. Simțul umorului pe care Camilla îl are este asemănător cu cel pe care-l avea mama Reginei Elisabeta a II-a. Camilla este caldă, calmă, naturală și are un anumit zvâc plăcut”, a dezvăluit o sursă regală pentru independent.co.uk.
Regele Charles și regina consoartă Camilla vor fi încoronați anul viitor, mai exact pe data de 6 mai 2023. Evenimentul se anunță a fi unul grandios.