Codin Maticiuc și-a dat seama abia la al treilea copil cât de dificil este rolul de părinte: „E ca și cum ai mai face 16”. Cum se împarte între filmări și familie VIDEO EXCLUSIV

Codin Maticiuc: „Volumul de muncă este foarte mare”

Codin Maticiuc este actor, producător de film, om de afaceri, filantrop, dar înainte de toate astea este tată. În această postură, Codin mărturisește că se simte cel mai puțin sigur pe el și că zilnic are lucruri de învățat. Codin Maticiuc a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că nu s-a relaxat deloc la cel de-al treilea copil, ba chiar consideră că a luat totul de la 0.

Codin Maticiuc: „La al treilea copil ți se dă acul peste cap”

Interpretul personajului Iulică din serialul „Clanul” a declarat mereu că el are trei copii, chiar dacă nu este tatăl biologic al băiatului său. Deși mulți părinți se relaxează enorm atunci când în familie apare cel de-al treilea copil, considerând că au deja experiență și că au trăit fiecare moment din creșterea bebelușului, Codin Maticiuc mărturisește că din punctul lui de vedere este departe acest adevăr.

„La al treilea copil ți se dă acul peste cap și o iei din nou de la primul. Pentru că nu te aștepți. Cumva volumul de muncă, pe care recunosc că nu-l depun eu, ci nevasta mea, mama mea, mama ei, bona, este foarte mare. E foarte greu. Chiar e. E o diferență enormă. Între doi copii și trei este o diferență enormă. Adică de la doi la trei nu este gen încă unul. Este ca și cum ai mai face 16. Poți să ai unul, doi sau 18”, a povestit amuzat actorul.

„Smaranda s-a născut în Miami, iar Ilinca s-a născut în Los Angeles”

Chiar dacă la prima vedere pare că producătorul filmului „Miami Bici” este mai mult părintele din umbră, lucrurile nu stau deloc așa în familia lui. Dovadă că, deși implicat în tot soiul de proiecte care necesitau deplasarea lui din țară, Codin nici nu a conceput să lipsească de la momentul în care cele două fiice ale sale, Smaranda și Ilinca, au venit pe lume. Dat fiind faptul că ambele s-au născut în timpul filmărilor pentru „Miami Bici” 1 și 2, a făcut ca acestea să nu se nască în România, ci în spitale din Statele Unite ale Americii.

Citește și: Locul unde și-a botezat Codin Maticiuc fetița. Biserica aleasă pentru ceremonia fiicei mai mici are o poveste specială

„Smaranda s-a născut în Miami în preproducția filmului „Miami Bici”, iar Ilinca s-a născut în Los Angeles în preproducția filmului „Miami Bici 2”. De aceea s-au născut în Statele Unite ale Americii. S-au născut muncind pentru film. „Miami Bici 3” cu fata numărul 3”, a mai povestit amuzat Codin pentru EGO.ro, completând că întâi să apară în cinematografe „Miami Bici 2” și apoi să se gândească la o continuare.

„Jesus del Cerro se duce în martie în America, chiar înaintea noastră, noi începem să filmăm undeva pe 5 aprilie, și într-adevăr la final de aprilie sau undeva pe 2 mai, se întoarce cu filmul. Postproducția, colorizare, muzică de film, marketing, poster, durează minim două luni. În momentul în care produsul este gata ai nevoie de două luni până ieși pe ecran. Din produsul gata faci trailer, apoi trailerul are nevoie să stea și el câteva luni pe piață, nu poți să dai filmul după două zile. Nu există”.

Citește și: Ce nu știe fiica lui Codin Maticiuc despre tatăl său: „Nu înțelege. O să îi mai explic”. Ce spune despre cea mai grea scenă din Clanul: „Se mai vede puțin semnul” VIDEO EXCLUSIV

Codin Maticiuc și-a dat seama abia la al treilea copil cât de dificil este rolul de părinte
Codin, alături de cele două fetițe ale sale: Smaranda și Ilinca

„E greu și mult să donăm și pentru alte țări”

Printre atribuțiile de tată și soț, Codin Maticiuc reușește să-și găsească timp și pentru proiectele lui. Deși cinematografia românească este una dintre marile lui iubiri, pe lista de priorități continuă să fie în loc fruntaș strângerea de fonduri pentru campania „Spitale publice din bani privați”. De aceea, indiferent că este la party cu prietenii, că filmează pentru serialul „Clanul” sau că este la casting pentru „Miami Bici 2”, Codin aduce în discuție campania lui și încearcă să-i convingă pe cei din jurul lui să i se alăture.

„Clanul chiar este alături de „Spitale publice” și facem niște chestii frumoase împreună. O să facem niște chestii și mai tari. E greu și mult să donăm și pentru alte țări. E ca și cum am dona pentru țările din Africa. În Africa sunt mult mai multe drame zilnice care se întâmplă. Cred că România nu își permite să doneze pentru Africa. Într-adevăr dacă refugiați din acea zonă, fie că sunt din Africa, că sunt din Turcia sau Siria, așa cum au fost din Ucraina, ar veni la noi în țară, este altceva.

Citește și: Moștenirea pe care Codin Maticiuc nu ar vrea să i-o lase fiicei sale. „Nu o las ca pe un blestem!” VIDEO EXCLUSIV

Eu m-am organizat atunci pentru refugiați pentru că cum primim refugiații este și despre noi, despre cum este țara noastră, despre cum suntem priviți, adică nu aș putea să permit ca orice fel de refugiați să vină aici și să nu întâlnească un mediu primitor și condiții minime. Aia este și despre noi. Dacă ăia rămân pe stradă îți afectează cumva societatea”, ne-a mărturisit Codin, justificând în același timp faptul că nu s-a mobilizat să strângă fonduri pentru a ajuta victimele cutremurelor din Turcia și Siria.

„Am un prieten, nu vreau să dau nume, care va construi un sat în Turcia”

„Să se înțeleagă însă că eu nu acuz. Eu spun care este principiul meu. Adică am un prieten, nu vreau să dau nume, care va construi un sat în Turcia. Un sat. Nu știu câte persoane, cred că undeva la 5000 de persoane. Îl construiește de la 0. Omul este miliardar și vrea să facă acest lucru. Cum ar fi să-i zic că de ce în Turcia și nu în România? Pur și simplu l-a atins această catastrofă și s-a dus pentru zona aia”, a mai declarat Codin, încercând să puncteze faptul că în clipa de față nu și-a atins scopul de a renova spitalele din România, așa că nu poate să se abată nici măcar cu un leu de la proiectul lui.

Citește și: Cum a apărut Codin Maticiuc pe Instagram în fața fanilor: “Dacă mă vede Dana Budeanu m-am nenorocit”

„Eu pur și simplu sunt extrem de organizat în ceea ce fac. Nu poți să fii împărțit în toate părțile: să ajutăm Africa, Turcia, să nu uităm să facem spitale, să facem niște școli. Fiecare are o misiune sau ar trebui să aibă o misiune. Misiunea mea este să strâng bani pentru spitale mai ales că mi se pare că cel mai tare semn că avem nevoie de spitale este tot ce se întâmplă în ultima vreme. Când ai văzut Colectiv am fi avut clar nevoie de spitale, dacă vine un cutremur aici la fel, avem nevoie de spitale, dacă e războiu, e același lucru”, a mai completat actorul.

„Important este să se alăture unei cauze”

În ciuda faptului că în ultimii ani s-a văzut concret ceea ce a reușit Codin să realizeze alături de prietenii și sponsorii campaniei lui, există o sumedenie de voci care îi comentează activitatea. Aceste comentarii însă sunt anulate de cele în care pacienți sau apariținători ai acestuia îi scriu să îi mulțumească pentru modul în care a reușit să transforme anumite secții din spitalele românești.

Citește și: Codin Maticiuc l-a introdus pe Anghel Damian în cercul lui Nuțu Cămătaru. „L-am introdus în zona asta de „mafioto-interlopo” EXCLUSIV

„Pot să citească comentarii, pot să facă ce vor ei, important este să se alăture unei cauze, unei cauze în care cred, nu trebuie să se alăture cauzei noastre. Cât despre hate-ri eu am nevoie de unul-doi hateri pe zi pentru că așa se mai creează reach-ul un pic. Nu mi-ar plăcea să am o pagină curată, de aceea nu blochez niciun comentariu, pe absolut nimeni și mi se pare normal și corect să mă critice pentru că așa se crează un subiect de discuție, așa intervin alții. Dacă toată lumea ar fi de acord, la un moment dat nu ar mai exista niciun subiect de discuție”, a mai declarat Codin Maticiuc pentru EGO.ro.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
6 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *