Cornelia și Cornel Patrichi, o dragoste ca-n filme. Doar moartea i-a despărțit: ”Mi-e dor să râdem împreună. Era tare șugubăț!” EXCLUSIV

Cornelia și Cornel Patrichi au strălucit în lumina reflectoarelor. Au fost, de departe, cei mai buni dansatori din anii comunismului. Iar povestea de dragoste și-au trăit-o frumos, în același ritm, ca într-un aristocratic vals. Cornelia ne-a povestit despre bărbatul pe care l-a adorat și pe care-l va păstra în inimă, într-un interviu exclusiv pentru ego.ro: ”Cornel a fost totul pentru mine. Mi-e dor să râdem împreună…”.

”I-am povestit lui Cornel, la cimitir, despre nepoțica noastră, pe care și-a dorit-o atât de mult”

După decesul soțului ei, Cornelia Patrichi a vândut proprietățile familiei și s-a stabilit în Italia, la fiul ei, Alexandru. Revine adesea în țară pentru a aprinde lumânări la cimitirul din Pipera, unde se află locul de veci al familiei: ”Am fost și acum două zile la cimitir, am aprins două lumânări și i-am pus patru trandafiri. I-am povestit lui Cornel, la cimitir, despre nepoțica noastră, pe care și-a dorit-o atât de mult și care are sclipiri artistice, dansează singură, are microfon, compune cântece. Eu îi povestesc mereu la cimitir despre cei din familie, ca pe vremuri…”.

”Era foarte pretențios la dans, perfecționist 100%. Îmi zicea: ”Fă cum fac eu!”

Sâmbăta trecută, Cornelia Patrichi a fost invitata de onoare a Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”, la spectacolul ”Galele Savoy-in memoriam Cornel Patrichi”. A fost impresionată de căldura publicului, de show-ul realizat în memoria soțului ei:

”A fost un spectacol emoționant, de suflet, artiștii și balerinii sunt mai aproape de spectatori, este altceva. M-am aflat din nou pe această scenă, unde eu și Cornel am dansat, cândva. El era foarte pretențios la dans, perfecționist 100%, trebuia neapărat să faci exact ce spunea el. Chiar îmi zicea: ”Fă cum fac eu!”. Se dădea exemplu”, spune Cornelia Patrichi, pentru ego.ro.

”Cornel mi-a făcut curte cam doi ani”

A zâmbit cu nostalgie însă când și-a amintit de eforturile lui timide de a o cuceri. Doi ani s-au iubit platonic:

”În viața personală, el a început să-mi facă o curte frumoasă, totul a început cu o admirație reciprocă, a fost o relație platonică, mi-a făcut curte cam doi ani. A început cu o invitație să mâncăm, să bem ceva. Am crezut că merge toată trupa, nu prea ne cunoșteam. La restaurant eram însă doar noi. Am avut o discuție prietenească, m-a întrebat cum a fost la școala de balet, cum am ajuns la București. Am povestit, timid, amândoi, câte ceva despre noi. Apoi a luat bilete la filmul ”Pe aripile vântului”, am stat pe primul rând cu capul dat pe spate, ca să vedem ecranul imens al Cinematografului Patria”.

Cum a cerut-o în căsătorie: ”Eram la un local și mi-a zis: ”Îți dai seama ce copil frumos am face noi doi?”

Erau, de departe, vedetele vremii. Erau nelipsiți de pe micul ecran, din programul teatrului de revistă și al barurilor de noapte:

”Făceam parte din trupa lui de balet, mi-a dat roluri mici, apoi, de prim-solistă, în toate programele lui, la restaurantele mari, la Bar Melody, la Atlantic. Aveam o colaborare artistică și la televiziune, la teatru, nu am ratat nicio gală a lunilor, au fost 12 gale, am participat la toate. Erau la tv și Magazinele Duminicale, Revelioanele. Îmi amintesc și de ziua în care m-a cerut în căsătorie. Eram la un local, la masă, și mi-a zis: ”Îți dai seama ce copil frumos am face noi doi?”. Așa a sunat cererea lui în căsătorie…”

”Am luat cu mine, în Italia, ochelarii lui de vedere și câteva haine pe care le țin în dulapul meu”

Au trecut șase ani de la pierderea omului drag. Dar, timpul nu vindecă. Dimpotrivă, durerea devine mai apăsătoare:

”Nu am trecut peste, din contră, mi-e din ce în ce mai greu, dorul e mai mare. Îmi lipsesc ieșirile noastre, excursiile, îmi lipsește totul. Chiar dacă sunt fericită, am o nepoțică, mi-e din ce în ce mai greu, mi-e teamă că o să-mi fie și mai greu. Am luat cu mine, în Italia, ochelarii lui de vedere, agenda și niște ace de pescuit, era mare pescar, plus câteva haine ale lui, pe care le țin în dulap. Hainele lui au locul lor în dulapul meu…”.

Despre viața în Italia și micile ei trucuri de frumusețe

Cornelia Patrichi s-a mutat în Italia, după decesul coregrafului. De fapt, s-a întors în orașul în care timp de 18 ani ea și Cornel au avut o școală de dans. Acolo se află și fiul lor, Alexandru:

”Fiul meu a studiat acolo, la liceu, la facultate, s-a căsătorit, are o fetiță, iar la începutul lunii iunie voi fi din nou bunică, mai vine pe lume o bebelușă. Mă simt bine în Italia, este a doua mea casă”. Fosta artistă cu picioare lungi, de reclamă, ne-a împărtășit și câteva dintre secretele ei de frumusețe: ”Folosesc doar ulei de măsline, cel mai bun este cel din Sicilia, îl pun în salate, iar pentru ten folosesc o cremă pe bază de vitamine, preparată, într-un laborator, de o farmacistă care mi-a fost elevă”.

L-am întrebat, într-o zi, la ce se gândește. Mi-a răspuns, cu tristețe: ”La moarte, Cornelucă!”

Corneliei Patrichi îi este foarte greu singură. Cornel a reprezentat totul pentru ea.

”Cornel a fost partenerul meu de scenă, a fost ”Pygmalion”. El m-a format ca balerină, am crescut cu el, a fost totul pentru mine. Am încercat să nu știe cât de gravă este boala lui, era însă din ce în ce mai trist. Într-o zi, când ne aflam la țară, la căsuța de pe malul lacului, el stătea pe un scaun, la soare. Pisica i-a sărit în brațe, iar el o mângâia. Privea în gol…L-am întrebat la ce se gândește. Mi-a răspuns cu tristețe: ”La moarte, Cornelucă!”… Simțea că va muri… A fost însă un om atât de vesel! Asta îmi lipsește acum, râsul în casă, noi râdeam foarte mult. Era atât de șugubăț, era sufletul petrecerilor. Părea dur de la distanță, dar când se pornea cu glumele lui….Mi-e dor să râdem împreună…”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!