Cornuri pufoase cu gem de prune și nuci. Ce trebuie să adaugi pentru un gust deosebit. Așa ies delicioase

Ingrediente și pași de urmat

Scris de: Oana Matei

10 Jan. 2023

Cornuri pufoase cu gem de prune și nuci. Ce trebuie să adaugi pentru un gust deosebit. Așa ies delicioase

Această rețetă de cornuri pufoase este una dintre cele mai simple și gustoase rețete, pe care o poate găti oricine, chiar și un începător în arta culinară. Aluatul pufos făcut din ingrediente simple, clasice cum ar fi drojdie, făină, ou, zahăr și lapte, poate fi umplut cu gem, dulceață, cremă de ciocolată sau oricum vă place. În rețeta de astăzi, umplutura este din gem de prune amestecat cu nucă măcinată. Cornurile umplute pot fi luate cu ușurință la școală, în parc sau la picnic.

Care sunt ingredientele necesare pentru a obține cornuri pufoase și aromate

  • Făina– se folosește făină cu conținut ridicat de proteină, minim 10%, este potrivită cea de tip 000 pentru cozonaci. Astfel, cornurile își vor menține textura pufoasă pentru mai multe zile. Este important gradul de absorbție a umidității. Fiecare tip de făină poate absoarbă umiditatea în mod diferit. Astfel, pentru prepararea aluatului păstrați o marjă de 50 grame de făină, în plus față de rețetă. Dacă aluatul este moale, completați cu puțină făină până devine un aluat elastic, nelipicios.
  • Drojdie– se poate folosi fie un cub de 25 grame de drojdie proaspăte, fie un plic de 7 grame de drojdie uscată.
  • Sare– întotdeauna se pune un praf de sare la orice prăjitură sau produs de patiserie. Sarea este un potențiator excelent pentru arome. Pentru a nu influența dospirea aluatului, sarea nu trebuie să atingă drojdia. Astfel, sarea se amestecă cu făina înainte de a fi încorporată maiaua. Dacă puneți sare în maia, puteți arunca totul, aluatul nu va mai crește.
  • Lapte– se folosește laptele încălzit ușor. Pentru maia se folosește o lingură de lapte cald, nu fierbinte. Laptele să nu aibă temperatura mai mare de 60 de grade, pentru că anulează proprietățile drojdiei.
  • Maiaua– drojdia se dizolvă într-o lingură de lapte cald amestecat cu o linguriță de zahăr. Se așteaptă 10 minute, când apar bule la suprafață și lichidul se umflă, atunci drojdia este activată.
  • Umplutura pentru cornuri– poate fi diversă: orice fel de gem sau dulceață de fructe, cremă de ciocolată sau vanilie, rahat, etc. Pentru un gust deosebit, puteți amesteca gemul de prune cu nucă măcinată prăjită; gemul de caise, de gutui sau de afine merge de minune cu coajă confiată de portocală sau lămâie, etc.

Ingrediente

Aluat

  • 500- 550 grame făină tip 000
  • 200 mililitri lapte călduț
  • 25 grame drojdie proaspătă sau 7 grame drojdie uscată ( un plic)
  • 2 ouă întregi
  • un praf de sare
  • coajă de lămâie sau portocală
  • 80 mililitri ulei
  • 100 grame zahăr

Umplutura

  • 150 grame gem de prune
  • 50 grame de nucă măcinată

Pentru uns

  • 1 gălbenuș amestecat cu o lingură de lapte

Mod de preparare

1. Într-un bol se dizolvă drojdia cu o lingură de lapte cald amestecat cu o linguriță de zahăr. Se lasă deoparte pentru 10 minute până drojdia devine activă.
2. După ce drojdia s-a activat, turnăm restul de lapte și zahăr, uleiul și coaja de lămâie.
3. În alt bol, mai mare, se cerne făina și se amestecă cu un praf de sare.
4. Peste făină adăugăm amestecul de lapte, ulei și zahăr. Se frământă până se obține un aluat moale, nelipicios.
5. Aluatul se lasă la dospit, acoperit cu folie alimentară, până își dublează volumul.
6. După ce aluatul a dospit, se împarte în două părți egale. Acestea se modelează sub formă de sfere, apoi se întind și se taie în triunghiuri egale.
7. Pe fiecare triunghi obținut se întinde o lingură de gem apoi se rulează în formă de corn.
8. Pe tava de copt, tapetată cu hârtie cerată, se lasă cornurile formate la dospit pentru încă 15 minute. Cornurile se așază în tavă lăsând distanță între ele, pentru că vor crește la copt. După ce au dospit, cornurile se ung cu un amestec de lapte cu gălbenuș.
9. Cuptorul se preîncălzește la 175 de grade, apoi se dă tava cu cornuri la copt, pentru aproximativ 25 de minute.
10. Se repetă pașii pentru aluatul rămas.
11. Cornurile se scot din tavă, se lasă la răcit pe un grilaj metalic. Se pudrează cu zahăr pudră și se servesc cu o cană de lapte sau de cafea. Delicios!

Să vă fie de folos!

Etape de preparare Cornuri cu gem de prune și nuci măcinate
Etape de preparare Cornuri cu gem de prune și nuci măcinate

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
6.3 7 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *