Cravată sau papion. Ce trebuie să porți în funcție de eveniment, pentru o apariție impecabilă. Atunci când vine vorba despre un eveniment important la care trebuie să participe, mulți bărbați au o dilemă. Și anume, ce să asorteze la costum: cravată sau papion?. Ei bine, specialiștii în design vestimentar vin cu câteva sfaturi pentru o alegere corectă.
Fiecare bărbat are un stil care îl reprezinta
Detaliile sunt extrem de importante, indiferent de evenimentul la care participați, mai ales când vorbim despre evenimente importante precum:
Forma, materialul și culoarea costumului, modelul / pattern-ul și textura, sunt unele dintre cele mai importante aspecte. De acestea trebuie să țineți cont atunci când luați în considerare achiziționarea și purtarea unui papion sau unei cravate. Calitatea pieselor vestimentare trebuie să primeze încă de când le achiziționați.
Cămășile formale sunt făcute pentru a fi purtate împreună cu o pereche de butoni, pe sub costumele de tip tuxedo. O cravată este prea casual pentru o astfel de ocazie, drept urmare alegerea potrivită este papionul.
În cazul în care îmbrăcați un tuxedo înseamnă că evenimentul are un specific formal sau există un anumit dress code de respectat. Dacă dress code-ul specifică black tie, atunci este obligatoriu să purtați un papion. Dacă atmosfera este una ceva mai relaxata atunci cravata este o alegere bună. În acest caz prebuie să alegeți un material precum satinul negru, catifeaua sau mătasea.
„În cazul unui costum, majoritatea bărbaților aleg să îl asorteze cu o cravată. Dacă vrei să ieși în evidență, vă sugeram să purtați un papion. Aceasta ar fi o alegere mai puțin obișnuită.
În această situație nu aveți cum să dați greș atunci când purtați un costum. Chiar dacă vă puneți în jurul gâtului un papion sau o cravata, cu siguranță veți face o alegere corectă. Este important să țineți cont de paleta cromatică.
Puteți aege chiar un papion neconvențional, confectionat din materiale precum lemn sau rășina”, explică specialistul în design vestimentar.
Puteți purta o cămașă descheiată la nasturi în zona gâtului, în cazul în care mergeți la un eveniment precum garden Party. În acest caz, papionul sau cravata nu mai sunt necesare, pentru că situația nu o cere. Dacă țineți neapărat ca la un eveniment să purtați papion sau cravată, trebuie să vă asigurați că îl accesorizați la ținuta potrivită.
„Oamenii în general, dar și bărbații, trebuie să îmbrace ținute care li se potrivesc, atât din punct de vedere al aspectului fizic cât și al cromaticii feței, al stilului personal, al profesiei, al preocupărilor. Este foarte important să ne îmbrăcăm în concordanță cu personalitatea noastră.
Din punctul meu de vedere, marile greșeli pe piața românească sau în România în ceea ce privește vestimentația masculină sunt acelea că bărbații încearcă să fie altcineva, copiază de pe Instagram o ținută a lui Mariano Di Vaio sau a unui personaj important, care, de exemplu, se ducea la birou, sau era la Pitti Uomo, care este un târg de modă, și preiau acea poză să poarte ținuta respectivă la nuntă.
De aici greșeli vedem la toate evenimentele importante! Pentru noi românii, nunta este un eveniment foarte important. Ajungem să vedem bărbați îmbrăcați fix ca la birou, cu costum albastru, pantofi maron și cravată în dungi”, a explicat Adina Buzatu în urmă cu ceva timp.