În vara anului 2023, Cristina Spătar își unea destinul cu alesul său, Vicențiu Mocanu, om de afaceri. Vedeta trăiește o frumoasă poveste de iubire și își susține soțul în tot ceea ce face. Acesta s-a implicat în politică și și-a anunțat candidatura pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Artista ne-a declarat, în exclusivitate pentru Ego.ro, că se bucură enorm pentru această mișcare.
Cristina Spătar are o viață ocupată, fiind dedicată celor doi copii, Albert și Aida. În același timp, vedeta se ocupă de cariera sa, dar și de afacerile pe care le are. Soțul artistei, Vicențiu Mocanu, un prosper om de afaceri din Râmnicu Vâlcea, a cumpărat pentru aceasta, în trecut, 7 vile în Crevedia, iar de ziua ei i-a făcut cadou un bloc întreg:
„Viață de familie, ca toată lumea, cu copii, cu școală! Albert are anul acesta examen, este în clasa a 8-a. Aida este clasa a 5-a, văd că îmi aduce doar 10 și sunt foarte încântată! Sunt și pe la studio, încerc să înregistrez piesele mele R&B, am pornit un proiect.
Sunt și cu folclorul! Săptămâna viitoare plecăm la Chișinău ca să înregistrez cu Ion Paladi o piesă nouă. Mi-aș dori și un proiect televizat, să vedem ce o să facem până la urmă! Sunt atâtea chestii pe care mi-aș dori să le fac! Sunt și cu blocul, dar și cu casele și toate acestea în construcții.”
Mai mult, Cristina Spătar a punctat că nu se mută la Râmnicu Vâlcea, orașul unde locuiește soțul ei, căci se poate vedea cu acesta oricând își dorește. Vedeta a mărturisit că se bucură pentru că partenerul său a intrat în politică și speră ca acesta să câștige alegerile și să devină primar pentru a avea posibilitatea de a face schimbări:
„Petrecem timp împreună, cum să nu! Cu el mă consult în orice. Ai nevoie tot timpul de cineva cu care să te consulți! Nu mă mut! Până la Vâlcea sunt 2 ore, cel puțin atât fac eu cu mașina mea. Eu locuiesc în Buftea, Crevedia. Din Crevedia până la București faci 45 de minute, până la Râmnicu Vâlcea fac 2 ore! Nu e mare problemă!
Când vrem să ne vedem, ne vedem! Și eu îl susțin pe el! Îl susțin în tot ceea ce face! Mă bucur pentru că a intrat în politică pentru că așa are posibilitatea să ajute oameni cu adevăr. Am discutat și pe tema aceasta și cred că e momentul să se întâmple ceva! Dacă aș fi în locul lui aș face foarte multe lucruri pentru oameni, de asta îl bat la cap!
Dar și pentru artiști și pentru tot ce se ivește, mi-aș dori să se implice! Dacă reușește să fie primar unde își dorește, o să îi stau în spate și o să îl împing! Da, și în campanie, dar și ulterior!”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu