Cu ce poți înlocui drojdia în aluat. Produse care se găsesc în orice bucătărie

Dacă nu ai drojdie la îndemână, o poți înlocui cu alte ingrediente.

Scris de: Daoud Andra

31 Oct. 2022

Cu ce poți înlocui drojdia în aluat. Produse care se găsesc în orice bucătărie

Drojdia este un ingredient de nădejde în bucătărie, mai ales atunci când pregătim aluaturi. Fie că faci pâine, cozonac, pizza sau gogoși, o cantitate mică de drojdie face aluatul să creastă și să fie pufos și aerat. Ce faci însă dacă nu ai la îndemână acest ingredient? Din fericire, există alte lucruri cu care poți înlocui drojdia în aluat.

Cu ce poți să înlocuiești drojdia în aluat

De multe ori se poate întâmpla să vrei să prepari un aluat și să nu ai la îndemână drojdie. Dar cu siguranță ai la îndemână în bucătărie alte ingrediente cu care o poți înlocui. Nu este nevoie neapărat de drojdie pentru a obține un aluat care să crească și să devină pufos și aerat.

Un înlocuitor eficient pentru drojdie este praful de copt. Acesta se folosește în mod regulat la prăjituri și deserturi, însă poate fi folosit și la aluatul pentru pizza sau lipii, atunci când nu ai drojdie. Amestecă praful de copt cu făina și cerne totul, pentru ca gustul acestuia să nu se simtă în produsul final.

Citește și: Câtă drojdie se pune la gogoși. Ce cantitate trebuie să folosești la 1 kg de făină

Dacă nu ai nici praf de copt, poți folosi bicarbonat de sodiu pentru a afâna orice aluat. În majoritatea gospodăriilor se găsește bicarbonat de sodiu, mai ales că acesta are atât de multe întrebuințări. Poate fi folosit în multe moduri ca remediu casnic sau soluție de curățenie, dar poate fi adăugat și în diverse preparate, precum aluatul.

Pentru a-și atinge scopul trebuie însă amestecat cu ceva acid. Dizolvă o linguriță de bicarbonat într-o linguriță de zeamă de lămâie și adaugă amestecul peste făină. Frământă aluatul ca și cum ai fi folosit drojdie și lasă-l la crescut cel puțin o jumătate de oră.

Cu ce poti inlocui drojdia in aluat
Ingredientele din bucătărie care pot face aluatul să crească la fel de eficient ca drojdia

Cum prepari maia, drojdia naturală pentru pâine

Pâinea cu maia a căpătat din ce în ce mai multă popularitate în ultima vreme. Maiaua nu este altceva decât un amestec de făină și apă, lăsat câteva zile să fermenteze. Adăugată în aluat, în cantitate mică, maiaua are același efect ca drojdia. Pentru a obține o maia eficientă ai nevoie de răbdare, pentru că va dura câteva zile. Însă odată preparată, maiaua poate fi păstrată la frigider și folosită de fiecare dată când ai nevoie.

Pentru a prepara maia, amestecă 100 g făină de secară cu 150 ml apă călduță. Pune amestecul într-un borcan, acoperă-l cu o cârpă curată și lasă-l la temperatura camerei 24 de ore. A doua zi, aruncă jumătate din amestec și adaugă în borcan 50 g făină de secară, 50 g făină de grâu și 115 ml apă călduță.

Citește și: Pizza cu blat din dovlecei. Rețeta de pizza dietetică fără făină, fără drojdie

Repetă procedura zi de zi, timp de o săptămână, dar păstrează borcanul la frigider. Apoi, pentru a menține maiaua activă, îndepărtează constant o parte din maiaua din borcan și adaugă câte 50 g făină de secară, 50 g făină de grâu și 100 ml apă. Urmând acești pași, maiaua poate fi folosită săptămâni la rând la aluaturi și se va regenera singură.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *