Cu ce se curăță talpa fierului de călcat. Ingredientele banale care sunt de mare ajutor

Pentru cei care vă confruntați cu această problemă, aveți mai jos variantele la care să apelați
Cu ce se curăță talpa fierului de călcat. Ingredientele banale care sunt de mare ajutor

Cu ce se curăță talpa fierului de călcat, pentru a deveni ca nouă. Cu siguranță v-ați confruntat cu această problemă, măcar o dată. Însă, există soluții pentru îndepărtarea arsurii de pe fierul de călcat. Pentru cei care vă confruntați cu această problemă, puteți afla care sunt variantele la care să apelați. Iată cu ce se curăță negreala de pe talpa fierului de călcat.

Cu ce se curăță talpa fierului de călcat. Cele mai simple și eficiente metode

Oțetul alb

Oțetul alb nu este folosit doar la anumite rețete culinare. El este util și eficient și în alte cazuri, cum ar fi curățarea arsurii de pe talpa fierului de călcat. Oțetul poate reda suprafeței fierului, luciul său natural.

Cu ce se curăță talpa fierului de călcat
Cu ce se curăță talpa fierului de călcat

Cum rezolvați problema? Ei bine, se încălzește o cantitate mică de oțet alb și se freacă talpa fierului cu o cârpă sau cu un burete. În cazul în care rămân urme în găurile de pe talpă, puteți folosi un bețișor de ureche pe care îl înmuiați în oțet.

Curățarea cu sare gemă

Se ia o bucată de ziar peste care puneți o cantitate generoasă de sare. Încălziți fierul de călcat și frecați de bucata de ziar cu sare pe toată suprafața, până dispare murdăria. La final, ștergeți cu o cârpă uscată.

Pasta de dinți

În general, pasta de dinți curăță petele închise la culoare. Cu pasta de dinți puteți scăpa și de negreala de pe fierul de călcat.

Puneți puțină pastă de dinți pe talpa rece a fierului de călcat și ștergeți cu o cârpă curată. Porniți apoi funcția de aburi și lăsați fierul să stea așa timp de cinci minute. Apoi curățați talpa cu o cârpă.

Ceara de lumânare

Porniți fierul de călcat, frecați o lumânare pe talpa fierului și asigurați-vă că acesta are o temperatură suportabilă, atunci când îndepărtați ceara cu o cârpă, de preferabil din bumbac. Dacă nu s-a curățat total, adăugați și puțin oțet.

Detergent de rufe

Amestecați detergentul cu puțină apă caldă, înmuiați o cârpă în acest lichid și frecați talpa fierului. Totul este simplu și util.

Oțet și bicarbonat de sodiu

Combinația dintre oțet și bicarbonat de sodiu se dovedește a fi încă o dată extrem de utilă în gospodărie, făcându-ți munca mai ușoară. În acest caz, reacția dintre cele două produse ajută la îndepărtarea petelor de pe fierul de călcat, lăsând în urmă o suprafață fină și lucioasă.

Amestecați părți egale de apă și oțet. Se înmoaie o cârpă în acest lichid și se presară bicarbonat de sodiu deasupra. Frecați apoi talpa fierului cu cârpa umedă, folosind mișcări circulare pentru a facilita curățarea.

Limeta și bicarbonat de sodiu

Puțini sunt cei care știu că sucul de limetă în combinație cu bicarbonatul de sodiu poate face minuni la curățarea tălpii fierului de călcat. Compușii acizi ajută ca talpa fierului să devină din nou lucioasă. Iată ce trebuie să faceți pentru a ajunge la un rezultat bun.

SE stoarce zeama unei limete și se amestecă apoi cu o cantitate mică de bicarbonat de sodiu. După ce ați obținut o pastă, se freacă talpa rece a fierului și se lasă să acționeze aproape 5 minute. Îndepărtați excesul cu o cârpă umedă.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 74 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *