Pentru Adrian Nartea serialul „VLAD” a fost o confirmare a faptului că își poate învinge limitele din punct de vedere artistic și astfel a căpătat o mai mare încredere în talentul său. Astfel încât, în clipa de față actorul vrea să exploreze și alte zone, alte tipologii de personaje și să joace în filme care să-l scoată din zona lui de confort. Adrian Nartea a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că-și dorește să ajungă să interpreteze un criminal, chiar dacă acest personaj ar veni la pachet cu o documentare amănunțită.
În ultimele luni, Adi Nartea nu a stat degeaba, ci a lucrat la două filme, producții care urmează să fie lansate cât de curând.
„Cred că o să fie dincolo de ianuarie. Primul SF românesc necesită muncă, n-ai ce să faci. E în postproducție, se lucrează la el, e multă muncă. Dar în paralel facem teatru, ne facem proiectele noastre pe online, mai filmăm la Pro Tv una alta, adică viața merge. O să mă vedeți astronaut, o să mă vedeți un personaj din ăsta, un burlac mai înstărit, asta în filmul „Visul” a lui Saizescu (nr. regizor Cătălin Saizescu), o să mă vedeți de Revelion la Pro Tv, cu totul și cu totul altceva. Abia aștept să văd reacții. Nu pot să spun mai multe, dar o să vedeți. E foarte tare”, ne-a povestit Adrian Nartea despre proiectele pe care le-a derulat în ultima vreme, proiecte care sunt în domenii diferite, însă în care a activat de-a lungul timpului.
Singura premieră este piesa de teatru în care a fost cooptat, acolo unde, și de această dată publicul îl va găsi tot într-un rol pozitiv, de „june”.
„Ce să-mi dea altceva? E criză în România de așa ceva și am apărut. Na, asta e. Nu e un „blestem”. Provocarea mea este să joc niște chestii urâte, dar nu mă vrea nimeni că e mai costisitor să mă faci urât, adică te costă proteze, una alta, nu e așa simplu”.
Fie că este vorba de filme, seriale, videoclipuri, Adrian Nartea are doar apariții în care îi sunt mult puse în evidență calitățile fizice. Culmea este că, de mic copil, organizatorii de evenimente au mizat mai mult pe acest atuu.
„În serbările de la școală eram prezentator. Cam tot timpul. E complicat să fii un personaj negativ. Eu chiar vreau o provocare să mă transform într-un fel în care să nu mă recunoască prea multă lume și mă duc cu actoria într-o zonă unde nu am fost niciodată, să văd cât pot să duc, cum”, a mai povestit Nartea pentru EGO.ro, completând că își dorește enorm ca vreun regizor să vadă în el mai mult decât un bărbat frumos, care s-ar mula mai mult pe roluri de Don Juan.
„Mi-ar plăcea să fiu un criminal nebun sau poate un bouncer (nr. mincionos) din astă foarte violent, mi-ar plăcea să fiu un contabil cu ochelari mari, sunt multe tipologii așa pe care aș vrea să le testez, să văd ce și cum”.
Adrian Nartea este dispus să facă orice fel de compromis, chiar să stea de vorbă cu adevărați criminali și să le studieze gesturile, mimica, ticurile, chiar să încerce să înțeleagă mai mult decât ceea ce este evident, tocmai pentru a putea intra mai bine în pielea unui astfel de personaj.
„Nu doar la criminali trebuie să faci o documentare amănunțită. Peste tot îți trebuie documentare. Crezi că în „VLAD” nu m-am documentat? În „VLAD”, 6 luni de zile am stat și am făcut poker. Aveam, în fiecare moment din viața mea, temă să stau să văd ce ar face Vlad, ca să pregătesc scenele. Nu este așa simplu. Și Vlad avea multe: și o nebunie, și o parte de rău, adică a avut multe valențe și asta a fost foarte fain”, a mai declarat Nartea pentru EGO.ro.
Video: Daniel Bălan