Cu ce se ocupă Elena Băsescu, la 42 de ani. „Nu are privilegii. Vine la program ca orice angajat”

Elena Băsescu este angajată de la începutul anului

Scris de: Daoud Andra

08 Mar. 2023

Cu ce se ocupă Elena Băsescu, la 42 de ani. „Nu are privilegii. Vine la program ca orice angajat”

La 42 de ani, Elena Băsescu a schimbat macazul și s-a angajat într-un domeniu surprinzător. Meseria aleasă i-a uimit pe mulți, mai ales că fiica fostului președinte Traian Băsescu a cochetat mulți ani cu politica. Cu ce se ocupă Elena Băsescu acum și cum se descurcă la locul de muncă, la câteva luni de când a fost angajată.

Reconversie profesională: cu ce se ocupă Elena Băsescu în prezent

Fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu a lăsat în urmă politica. După ce a luat o pauză timp de câțiva ani pentru a se dedica vieții de familie, Elena Băsescu a revenit recent în câmpul muncii. Chiar la începutul acestui an, Eba s-a angajat într-o redacție de știri patronată de Adrian Sîrbu. Fiica cea mică a lui Traian Băsescu este redactor pe zona de politică și s-a integrat foarte bine în colectivul de la locul de muncă, potrivit unei surse apropiate.

Citește și: Elena Băsescu, ipostază neașteptată. Cum a fost surprinsă fiica fostului președinte la muncă FOTO

„Elena este redactor pe politic. Chiar mi-a trimis recent un coleg, un sms scris, în care îmi spunea de Eba este surprinzător de bine crescută, are prea mult bun simț și nu vrea să deranjeze pe nimeni din jurul ei. Elena întreabă, de fiecare dată, când nu știe ceva cu foarte multă eleganță. Ea are un program normal în redacție, ca orice angajat, nu are un altfel de program mai deosebit. Nu are privilegii speciale. Elena vine în redacție și scrie știri și tot asa. Programul e pe ture. De exemplu prima tura este de la 08.00 la 16.00”, a dezvăluit pentru Click! o apropiată a Elenei Băsescu.

Cu ce se ocupă Elena Băsescu, la 42 de ani
Elena Băsescu, în redacția unde lucrează

Elena Băsescu a lăsat în urmă politica

În perioada în care tatăl său a fost președinte, Eba a cochetat și ea cu politica. A fost europarlamentar în perioada 2009-2014, iar doi ani mai târziu s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, în departamentul Relații Internaționale.

A luat apoi o pauză, pentru ca în 2020 să revină în politică și să candideze pentru un loc în Parlament, din partea PMP. Și-a dorit un fotoliu de deputat, însă partidul din partea căruia a candidat nu a atins pragul electoral necesar pentru a intra în Parlament.

Citește și: Cum arată Elena Băsescu în realitate, fără filtre. Imagini surprinzătoare cu fiica cea mică a fostului președinte

Pe plan personal, Eba are trei copii și s-a ocupat de educația lor în paralel cu cariera. A fost căsătorită timp de 4 ani cu Bogdan Ionescu, cu care are doi copii. Căsnicia lor s-a încheiat în anul 2016, după care Eba și-a găsit fericirea alături de un alt bărbat. Afaceristul pe nume Cătălin Gheorghe a făcut-o mamă pentru a treia oară pe fiica fostului președinte, însă și această relație s-a destrămat între timp.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
5.4 13 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *