Cu cine a fost căsătorită Neti Sandu, una dintre cele mai longevive vedete de la Pro TV. Are 64 de ani și de peste 20 de ani prezintă horoscopul în cadrul știrilor de la Pro TV. Nu a fost văzută niciodată în compania vreunui iubit, reușind de-a lungul anilor să își țină viața personală departe de ochii curioșilor. Puțini sunt cei care știu că vedeta TV a fost căsătorită, iar după o altă relație ratată de 10 ni, a decis să nu își mai refacă viața.
Neti Sandu s-a născut pe 25 noiembrie 1958, când s-au aliniat planetele pentru una dintre cele mai apreciate personaje de pe micul ecran. Mereu cu zâmbetul pe buze și plină de viață, Neti și-a ținut departe de ochii lumii dezamăgirile pe plan personal, astfel că puțini au fost cei care au știut detalii despre acest subiect.
Și-ar fi dorit să aibă copii, dar nu a fost să fie pentru ea. Întâi a avut o relație care a început în clasa a XI-a și care s-a terminat după opt ani.
„A fost destul de constructivă relaţia, dar eram prea mici şi nu înţelegeam nimic, ne jucam. Îmi plăcea că era imprevizibil”, a declarat vedeta la Europa FM. A avut și o căsnicie, la 24 de ani, dar s-a terminat rapid, după numai doi ani. Neti Sandu a fost căsătorită la 24 de ani, însă, din păcate, cei doi au divorțat. Vedeta de la Pro TV nu a dat detalii despre cine este omul care i-a fost pentru o scurtă perioadă de timp soț.
„Dar am experimentat trăitul în doi. Mi-a plăcut. Am stat zece ani. Da. A fost așa cum am avut eu nevoie. Ideea este că trebuie să te completezi. Multe lucruri pe care le faci să fie admirate, aprobate de partener și tu să ai tot timpul ce să admiri”, a mai spus Netu Sandu.
În cele din urmă, a fost părăsită de iubitul ei chiar în perioada în care pentru ea începea aventura Pro TV. Neti a declarat recent că a avut nevoie de cinci ani de psihoterapie pentru a trece peste această dezamăgire în dragoste. Cel care i-a fost alături un deceniu și-a explicat plecarea într-un bilet în care îi spunea că își poartă reciproc ghinion și că de aceea o părăsește.
„Eu de-aia n-am luptat niciun milimetru şi nu i-am cerut nicio explicaţie, pentru că eu n-aş fi avut niciio posibilitate să-i dovedesc că nu eu sunt cauza. (…) Dacă nu ar fi plecat şi dacă nu s-ar fi întrerupt totul atât de dureros, de-o cruzime rară – că în prima zi de emisie a venit şi şi-a luat toate lucrurile din casă, iar eu când am ajuns de la emisiune şi am văzut casa devastată, pur şi simplu mi-a venit rău”, a mai declarat prezentatoarea horoscopului de la Pro TV.
Despre salariul primit de Neti Sandu de la Pro TV s-au spus multe. Mai ales că vedeta nu a dezvăluit niciodată acest lucru. Însă surse din interior s-au dat de gol în urmă cu ceva timp și a precizat că Neti areun salariu de trei mai mic decât cel al lui Florin Busuioc, deși ambii au intervenții scurte în cadrul jurnalelor de la Pro. Astfel, Busu câștigă undeva în jur de 3000 de euro, în timp ce Neti Sandu încasează un salariu de 1000 de euro.
Faptul că Neti Sandu e o persoană statornică și loială o arată cei 25 de ani puși în slujba aceluiași post de televiziune. După dezămăgirile în dragoste, Neti Sandu, unul dintre cei mai apreciați astrologi, a refuzat să își mai refacă viața. Nu a mai avut puterea de a-și construi altă relație, dar are alături oameni dragi care o iubesc. Sora ei și cele două fiice, nepoatele lui Neti, dar și strănepoțica uneia dintre fetele surorii, îi sunt aproape.
În cadrul unui podcast, realizat de Horia Brenciu, Neti Sandu a povestit cum a ajuns să studeze Astrologia.
„Pasiunea a venit de la faptul că bunicul, care era penticostal, voia ca cineva să urmeze pe linia asta…și mama nu a vrut, tata nici atât. Apoi m-au dat pe mine să servesc eu. E adevărat că mă duceam și cântam în cor, spuneam poezii.
Acolo mi-am început cariera…dacă vrei. Și bunicul, care avea doar trei clase, care e foarte gospodar și sănătos la minte, a intrat în religia asta și așa a murit. Foarte mulți au ieșit de acolo pentru că nu s-au regăsit. (…) Eu nu am avut o ramură religioasă. Eu am o relație cu mine. Eu aici îl caut, am fost și eu la biserică. (…) Eu nu înțelegeam ce îmi spunea bunicul.
El spunea următorul lucru: Viața asta nu trebuie trăită pentru că există promisiunea de după. Eu nu înțelegeam. Am citit Biblia, am întrebat, am conspectat și tot așa. Eu nu înțelegeam în ce crede. Eu nu pricepeam. Atunci m-am apucat să citesc toată literatura universală, toată filosofia pământului. Apoi, când am văzut că nu mă mulțumesc nici cu parcurgerea tuturor filosofiilor acestui pământ, am zis că trebuie să caut altundeva.”, a spus ea.
Încă de când a apărut pe micile ecrane, Neti a avut același look, iar mulți s-au întrebat dacă nu cumva aceasta poartă, de fapt, perucă.Mai mult, vecina ei, alături de care locuiește de mai bine de 37 de ani, nu era convinsă că părul prezentatoarei este natural.
„S-a oprit într-o zi o vecină și mă întreabă ‘Doamna Neti, vă rog eu, nu vă supărați pe mine. Doamnă, e părul dumneavoastră?’. Și zic ‘Doamnă, mă știți de o mie de ani. Stau aici din ’84. Nu ați fi remarcat că nu e părul meu?’. Ea nici nu se mai uita, voia doar să verifice mitul.”, a povestit cunoscuta prezentatoare.