Dorian Popa se numără printre vedetele care nu petrec Crăciunul în România. El a fost surprins în dimineața zilei de Ajun pe aeroport. Iată unde a plecat artistul și alături de cine petrece Sărbătorile, după despărțirea de Claudia Iosif.
Dorian Popa petrece pentru prima dată, după 10 ani, sărbătorile fără Claudia Iosif. Cei doi s-au despărțit în urmă cu aproape două luni, anunțul fiind făcut chiar de fosta iubită a vloggerului.
În Ajunul Crăciunului, Dorian Popa a plecat din țară pentru a face sărbătorile alături de fratele său, stabilit în Germania. Însă nu singur, ci împreună cu mama lui.
Artistul a filmat și un vlog cu întreaga aventură și mărturisește că este pentru prima oară, după un deceniu, când familia Popa se reunește de Sărbători.
Dorian și mama sa nu au plecat însă cu mâna goală. Așa cum ar face orice mamă care merge la copilul ei în vizită, femeia a pus în bagaj și delicioasele preparate tradiționale.
”Aici, în superbitatea de troller, se află 20 kg de sarmale, lebăr, salată de boeuf, tobă… ”, a glumit artistul.
”Am zis că luăm un singur bagaj de cală, că am doar două ținute, stăm doar două zile. Și mamișor zice: ”A perfect, tu ai bagaj de cală ca să bag și eu niște mâncare la tine în bagaj.” În momentul acela mi-a stat inima în loc.
Mamișor nu știe acum dacă depășește bagajul 20 de kg și s-ar putea să plătim în plus pentru sarmale, lebăr și salată de boeuf.”, a continuat în aceeași notă amuzantă Dorian Popa.
Așa cum se aștepta artistul, bagajul de cală al mamei sale depășea greutatea standard, așa că a trebuit să pletească în plus.
”Diva cu sarmale în troller”, a glumit vlogger-ul în timp ce o filma pe mama sa când se machia.
”Am făcut-o și pe asta, ne-au costat și sarmalele în plus, dar nu e nicio problemă. Pentru papilele gustative ale fratelui Ciprian, ce nu facem noi”, a mai spus acesta.
Ajunși în Germania, cei doi au fost așteptați de fratele artistului la aeroport, apoi s-au îndreptat cu toții spre locuința acestuia, acolo unde îi așteptau cei doi copii ai lui Ciprian: Sofia, în vârstă de 3 ani și Sebastian, care în urmă cu câteva zile a împlinit un an.
Seara a venit Moș Crăciun și au desfăcut cadourile.
”Family portret. Atât am rămas din Popa, ăștia suntem”, a spus Dorian, când și-a întâlnit fratele.
După Crăcun, artistul va reveni în țară.