În curând filmările pentru sezonul doi de America Express vor începe. Aventura continuă în America Latină, mai exact în sudul Columbiei, Ecuador și Argentina. Treptat se află numele vedetelor care au răspuns pozitiv la această provocare. Dacă până acum se știa de copiii Andreei Esca și Roxana Ciuhulescu împreună cu soțul, iată că și Iulia Albu va fi printre ei.
Ca și în sezonul trecut, nouă perechi de vedete vor porni în aventura vieții lor, într-un reality show destul de dificil. Cu doar un euro pe zi trebuie să își găsească și mâncare, transport, dar și cazare. Momentan, lista oficială a concurenților nu a fost făcută publică, însă s-a aflat că printre ei se numără copiii Andreei Esca, Alexia și Aris, dar și Iulia Albu împreună cu iubitul ei, Mihai Alexandru, potrivit tvmania.ro.
Iulia Albu nu este la prima sa apariție în acest concurs. Ea a mai fost în 2021, în calitate de invitat, la Asia Express, pe Drumul Împăraților. Ei bine, acum va fi în postura de concurent și va trece prin toate provocările concursului. Întrebată atunci despre cum i s-a părut concursul, Iulia Albu nu excludea posibilitatea participării la Asia Express. Iată că acest lucru urmează să se întâmple, iar anul viitor oamenii o vor vedea pe vedetă în America Express.
„Mă gândesc la această posibilitate, nu a fost momentul. Trebuie să mă gândesc, sunt atâtea variabile. Oamenii știu care nu sunt slăbiciunile mele, cine știe cu ce mă vor surprinde. Eu nu am intrat cu nicio temere acolo. Mă uit la Asia Express de când s-a lansat. Am văzut că în alte sezoane persoane care veneau pe acest rol încurcau, nu făceau acest rol”, spunea atunci Iulia Albu.
Așadar, iată că Iulia Albu a luat decizia să accepte provocarea. Îl va avea alături de iubitul ei, la adresa căruia are mereu numai cuvinte de laudă.
Iulia Albu este din ce în ce mai schimbată în ultima vreme, de la stilul vestimentar la felul în care vorbește. Această schimbare se datorează și relației cu Mike, relație care o ajută să „înflorească” în fiecare zi.
„Trăirile mele interioare sunt reflectate de ceea ce spun, în felul în care arăt acum, când sunt reală. Adică mă simt foarte bine. Cred că este important în viață să ai „cocoșul” potrivit. Dacă este cineva în seara asta care știe ceva despre găini, eu sunt aceea”, spunea ea pentru ego.ro.