Culorile care vor face furori în 2023. Sunt superbe, te vor cuceri imediat

Ce nuanțe se poartă anul viitor

Scris de: Daoud Andra

16 Dec. 2022

Fiecare sezon vine cu noi tendințe în modă. Nu ne referim doar la anumite piese și croiuri care revin la modă, ci și la culorile care se poartă. Chiar dacă suntem în plină iarnă, încep deja să se contureze trendurile pentru anul viitor. Care sunt culorile care vor face furori în 2023 și cum îți poți ajusta garderoba pentru a fi în trend.

Ce se poartă în anul care vine

Anul 2023 vine cu noi tendințe în materie de fashion. Casele de modă și-au prezentat deja propunerile pentru anul viitor. Sezonul primăvară-vară va fi marcat de culori vibrante, care vor da un ton jucăuș și optimist ținutelor. Chiar dacă se păstrează și anumite trenduri clasice din anii trecuți, apar și unele noi, care le vor cuceri pe fashioniste.

Tonurile clasice de alb, negru și gri rămân în trend, mai ales atunci când vine vorba despre piese clasice, elegante. Rochiile, fustele, pantalonii cu croi clasic și cămășile în aceste culori vor fi purtate și în sezonul viitor.

Culorile care vor face furori în 2023

Portocaliu

Una dintre cele mai populare culori pentru 2023 este portocaliu. Această nuanță este una a încrederii și a energiei și este potrivită pentru ținutele elegante și pentru cele de petrecere. Rochiile fluide, cu croi relaxat, cu decolteu amplu și detalii precum tul și pene în această nuanță au făcut furori la Săptămâna Modei de la New York, de la Londra și de la Milano.

Culorile care vor face furori in 2023
Portocaliul se va purta intens în 2023

Culorile pastelate

Dacă în vara anului 2022 s-a purtat aproape obsesiv rozul Valentino, anul viitor vor fi în trend nuanțele pastelate. Culorile pale precum galben, bleu, roz se vor purta în primăvara și vara anului viitor, oferind un aspect fin și romantic tuturor tipurilor de outfit. Sacourile în nuanțe de roz pal vor fi piesa de rezistență, iar dacă vrei o ținută mai îndrăzneață, de festival, poți opta pentru salopete galben pal.

Citește și: Ce ținută inedită a purtat Heidi Klum. Pare a fi făcută din apă, apariție spectaculoasă

Auriu

Pentru serile de vară din 2023, mai ales dacă vorbim despre ocazii speciale, auriul va fi una dintre cele mai populare culori. Complimentează perfect pielea bronzată, iar texturile cu aspect metalic vor fi la mare căutare. Combinația de cizme cu jachete biker în nuanțe de auriu a făcut furori la evenimentele dedicate modei.

Lila

Movul deschis, în nuanța liliacului, se poartă constant de câțiva ani. Rochiile maxi, plisate sau fluide, vor fi ideale pentru evenimentele speciale ce vor avea loc în timpul verii. Dacă urmează să te căsătorești anul viitor, optează pentru lila atunci când alegi culoarea rochiilor pentru domnișoarele de onoare și nu vei da greș!

Dacă auriul este la putere, nici argintiul nu se lasă mai prejos. Aceste nuanțe metalice pot fi alese în funcție de subtonul pielii, astfel încât să ți se potrivească perfect. Nici culorile neon nu se lasă mai prejos și vor fi la mare căutare și în sezonul următor. Se vor purta cu precădere în timpul verii, iar dacă optezi pentru o astfel de nuanță, nu ai cum să treci neobservată.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
5.4 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *