Cum a ajuns Dana Războiu să practice yoga: „Nu mă puteam apleca să îmi leg șireturile” EXCLUSIV

La 46 de ani, arată ca la 30. Iată marele secret:”Beau foarte multă apă și sucuri de legume”

În timp ce unele persoane apelează la yoga și la meditațiile ghidate pentru a-și menține silueta sau pentru a găsi un echilibru, între corp și minte, Dana Războiu a declarat, în exclusivitate pentru EGO.ro, că s-a apucat de acest stil de viață dintr-o nevoie strict medicală. La un moment dat, ea nu se mai putea apleca nici măcar pentru a-și lega șireturile.

Dana Războiu duce un stil de viață sănătos

Dana Războiu își împarte timpul între cei doi copii, Victor, fiul din căsătoria cu Ovidiu Brânzan, și Mark, din cea cu Bogdan Enoiu, și asociația „Nație prin educație” prin care organizează cea mai mare competiție de robotică din România.

Cu toate acestea, reușește să găsească timp și pentru ea. Dana Războiu mărturisește însă că a ajuns să acorde mai multă atenție propriilor nevoi abia după ce a conștientizat că ajunsese să se neglijeze foarte mult. La cei 46 de ani ai săi, fosta vedetă TV nu pare că are mai mult de 30, singurul detaliu care o dă de gol fiind vârsta fiului ei, Victor, care are 18 ani. Recunoaște că apelează la serviciile clinicilor de estetică și că face tot soiul de tratamente noninvazive, însă „secretul” ei constă mult în alimentație.

„Beau multă apă, vorbesc serios, beau apă tot timpul. Devine o obișnuință. Beau sucuri de legume. Mie nu îmi plac legumele, dar încerc să mănânc fructe și legume, iar pentru că nu îmi plac legumele, le storc și le beau. Cam asta fac, față de alți oameni care poate nu își fac sucuri de legume. În rest, Dumnezeu cu mila”, a mărturisit Dana Războiu pentru ego.ro.

Dana Războiu
Dana Războiu

Face foarte multă mișcare: ”Acum am ajuns să am mobilitate foarte mare”

Dana Războiu este o persoană activă, însă recunoaște că nu petrece ore în șir în sălile de antrenamente. Are un program bine stabilit, chiar de câinele familiei, un Labrador pe care îl au în familie de câțiva ani.

„Plimb câinele, pentru că trebuie plimbat, nu am încotro, la 10 seara și dacă vreau să mă culc sau să mă uit la un film, eu ies cu câinele, căci trebuie plimbat. Pe lângă asta mai fac yoga. Fac destul de multă yoga, îmi place foarte mult”, ne-a mai povestit amuzată femeia de afaceri, completând însă că silueta pe care o afișează acum a dobândit-o după ședințele de yoga.

„Am început yoga pentru că nu mă puteam apleca bine să îmi leg șireturile și mi se părea cumva nepotrivit la vârsta mea să nu pot să mă aplec să-mi leg șireturile și am zis să încep un pic de yoga. Acum am ajuns să am mobilitate foarte mare. Deci încercați căci sunt exemplul cel mai bun. Nu puteam să mă aplec, nu puteam să-mi prind vârfurile picioarelor când eram așezată, dar după un timp devii foarte mobil și este wow. Dacă eu am reușit, toată lumea poate”, a mai declarat Dana Războiu pentru ego.ro.

”Fac și podul de jos”

Atât de mult îi place acest sport încât l-a transformat într-un stil de viață. Astfel că și atunci când este plecată în vacanță sau în vreo deplasare cu copiii, pe care îi susține prin asociația „Nație prin educație”, Dana Războiu își alocă timp pentru exercițiile ei de yoga, cu atât mai mult cu cât vede că, de la o zi la alta, își îmbunătățește condiția fizică.

„Îmi place să mă aplec. De unde nu îmi plăcea să mă aplec, acum îmi place foarte mult. Mă relaxează foarte tare când stau cu capul în jos. Fac și podul de jos”, a mai completat femeia de afaceri.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *