În urmă cu ani buni, averea lui Irinel Columbeanu era estimată la 150 de milioane de euro. Din nefericire, el a pierdut toți banii, iar acum a ajuns să locuiască într-un azil de lângă București. Dar cum a ajuns să-și risipească toată averea, de fapt!
Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri de la noi din țară, dar problemele au început să apară odată cu decizia lui de a fabrica ciment, sperând că va revoluționa acest domeniu. Din păcate, lucrurile nu au mers așa cum planificase, iar Columbeanu a ajuns să piardă toată averea imensă.
„Banii se pot pierde foarte ușor. Nu vreau să ajung să explic exact cum i-am pierdut pe aceștia. Cum se pot face, se pot și pierde prin niște decizii eronate de business. Deciziile au fost greșite prin alegerea locului de desfășurare a afacerii, care ar fi putut să fie oriunde în lume.
Aici a fost mai puțin prielnică această desfășurare a afacerii, domeniul era foarte nou, iar climatul ce înconjura această afacere, mă refer la afacerea cu acel, hai să-i spunem ciment, a devenit neprielnic prin neîndeplinirea unor obligații de mediu, de către România”, povestea Irinel Columbeanu, în cadrul unei emisiuni televizate.
Citește și: Femeia care a fost marea iubire a lui Irinel Columbeanu. Luni de zile a încercat să o cucerească
Proprietarul azilului de bătrâni a avut ideea de a-i cere lui Gigi Becali să-l ajute cu bani pe Irinel. Patronul FCSB a avut, însă, o reacție uluitoare. Acesta a anunțat că nu are în plan să-i dea bani fostului milionar, fiind convins că fosta soție îl va ajuta financiar. Recent, Dumitru Dragomir a vorbit despre situația în care se află acum fostul afacerist. Fostul președinte al LPF a dezvăluit cum a ajuns Columbeanu să-și piardă averea.
”Uite, vreau să-ți spun așa. În momentul când îți pui toate ouăle într-un singur coș, s-ar putea să-ți cadă coșul sau să-ți dea unul un șut în coș și să se spargă ouăle și după nu mai ai ce mânca.
Așa a făcut Columbeanu. Columbeanu ce a făcut, a băgat toți banii într-o afacere, în Columbeanit și a băgat bani mulți, a băgat tot ce avea el, mai puțin casa. Dar cred că și casa a amanetat-o pentru chestia asta.
A băgat vreun milion sau două. Bani mulți nu a avut, mai mult de două milioane nu a avut. Bani lăsați de taică-su. Că el nu a făcut, el a cheltuit bani. El și doamna lui. Vezi ce frumos vorbesc. Doamna lui care acum e în America cu fata, e bine mersi.
El nu faptul că a pierdut averea e o nenorocire. Ci faptul că are o boală necruțătoare, e în faza incipientă. Are un pic de Alzheimer. Și nu-mi place că l-au luat și la mișto. Leo de la Strehaia a zis că să se însoare cu sora lui și îi dă o vilă, că vrea să-l ajute.
Eu îți spun un lucru. Toată joaca asta costă bani, gagicăreala. Fetele din ziua de azi sunt foarte deștepte, mult mai deștepte decât băieții. Băieții sunt mai tolomaci așa. Doamna Budeanu are dreptate cu ce le face la televizor. El a căzut în capcana că e Făt-Frumos pentru că are și ceva bani. Te face din om neom.”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.